Scriitorul Ion Minulescu ne-a povestit despre primul său turn de fildeș din copilărie. Acolo a citit literatura înaintașilor, dar și marile povești de dragoste. Tudor Arghezi se izola în camera de reverie, o mică încăpere, în care se retrăgea pentru a se dedica în totalitate scrisului: „Scriam de zece ori, ștergeam de zece ori și nici a unsprezecea oară nu eram mulțumit…”. Lui George Bacovia îi plăcea singurătatea unei odăi mici în care așternea, vers după vers, la un birou mic, având mereu alături o cutie de chibrituri, stiloul, pipa, vioara, iar Anton Pann scria în ceea ce numea „camera de gândire”. Un etaj „ca un porumbar ieșit deasupra acoperișului”, cum spunea Radu Tudoran, o tindă de vreo șase metri pătrați și o odaie mică, în care dascălul își afla liniștea și inspirația.
Vizitează Casele Memoriale ale scriitorilor români din București aflate în custodia Muzeului Național al Literaturii Române și scrie și tu un text de minimum 150 de cuvinte în care să ne povestești despre locul tău secret, în care îți place să te retragi.
Textele vor fi redactate în Word, Times New Roman, 12, la 1,5 rânduri, cu diacritice și vor fi trimise pe adresa case.memoriale@mnlr.ro în perioada 5 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023.
Cele mai interesante texte vor fi premiate.
Cei interesați de o activitate interactivă suplimentară, conexă concursului lansat de noi, sunt invitați să participe la un atelier de scriere creativă, înscrierea textelor în concurs nefiind condiționată de acest atelier însă.
Unde se află turnul tău de fildeș?
- Prețul biletului este de 11 lei.
- Programările se pot face de marți până duminică la numărul de telefon 0727.398.978. Datele rămase disponibile sunt 5, 10 și 12 ianuarie.
- Coordonator ateliere: Oana Oros
- Cu participarea muzeografilor: Adrian David, Alexandra Mihai, Dorothea Nicolescu, Lelia Spirescu, Mădălina Șchiopu
Atelier de scriere creativă:
Primul meu turn de fildeș
Învățăm la atelier ce înseamnă expresia: a te izola într-un turn de fildeș și cine a folosit-o prima dată. Vom discuta despre ce reprezintă actul de a scrie un text, despre tipuri de texte, despre cum au scris marii autori, cercetându-le manuscrisele. Printr-o serie de exerciții, transformăm scrisul impus de temele școlare într-o îndeletnicire plăcută! În final, vom răspunde împreună, la întrebarea: de ce spunem povești?
Scrie-ne și tu despre turnul tău de fildeș și noi te vom premia.