Copilăria ne construiește ca oameni, ne îngroașă rădăcinile, ne modelează identitățile. Casa copilăriei rămâne sfântă, un fel de icoană a sufletului spre care fiecare se întoarce din când în când. Baruțu Arghezi, fiul marelui scriitor, a pribegit mulți ani prin lume, dar, după cum aflăm din cărțile lui de amintiri și de poezii, mereu s-a întors cu dor, în casa copilăriei lui, Mărțișor (muzeu memorial încă din 1974). O povestire emoționantă de după anii ‘90, când Baruțu revenea împreună cu câțiva prieteni la Mărțișor, ne este relatată de Eugenia Oprescu, fost muzeograf al casei memoriale:
„Într-o zi de primăvară blândă la Mărțișor, în liniște și singurătate monahală, s-a auzit toaca de la poartă, semn că cineva voia să intre. Am văzut că era un grup de câțiva adulți. (…) M-am grăbit să deschid, dar am rămas înmărmurită – în cadrul porții – dar nu se putea! – era însuși Arghezi! Cu vocea aceea cam puțintică și ușor ezitantă pe care i-o cunoșteam din recitări, a spus: „Știți, sunt Baruțu, am venit după decenii la casa părintească… aș vrea s-o văd împreună cu prietenii mei. Se poate?” (…) Am făcut un gest sfios de invitație, dar cum să inviți pe cineva în casa copilăriei lui? Nu el era străinul, ci eu. După câteva momente de stânjeneală și de incertitudine de ambele părți, m-am retras treptat din rolul de ghid, intrând în rolul de vizitator uimit, alături de prietenii cu care venise.„Uite bastonul lui tătuțu! De câte ori aș fi vrut să-l ating în anii peregrinării! Uite biroul, clopoțelul, scaunul, patul, perna… Putem merge și în pod?”, a întrebat mai târziu cel care, ca noi toți oamenii, era și Fiul risipitor și nerisipitor totodată. De bună seamă! (…) Am mers și în pod. Acolo, pe bârne, ne-a arătat niște însemnări făcute de el și de tâmplarul care construise acoperișul în forma unui fund de corabie… dacă va veni vreodată vreun potop, casa se va răsturna și va deveni o corabie… (…) Vizita a durat destul de mult. Cel mai mult a rămas în fața unei fotografii care o înfățișa pe mama Paraschiva alături de o căpriță – „Mama era o femeie extraordinară….când mulgea caprele, le cânta…” La plecare, cineva din grup i-a spus să-și scuture praful de pe haină. „Nu, nu! E praf din podul copilăriei mele!”
Arghezi obișnuia să spună: „Mărțișorul este patria literaturii mele!”, iar la Baruțu găsim poezia „Chemări” cu sub-titlul „Mărțișorul e și patria mea”…
Astăzi, 28 decembrie, ar fi fost ziua lui. Dumnezeu să-l odihnească!
Fotografiile provin din Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române. Textul citat aparține Eugeniei Oprescu, muzeograf pensionat, și apare în volumul „Antologie literară a cenaclului și a revistei Mărțișor”, coordonator literar: profesor Petre Nicolescu, și în „MNLR 60 de ani” (Ed. M.N.L.R.)
Text de Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”.
Total Views: 473 ,
