După cum mărturisea George Sion, când se ducea undeva Anton Pann „de cum intra în casă, urâtul și monotonia fugeau pe fereastră”.
Aducând „povestea vorbei” spre „musicul” Pann, îl descoperim nu numai profesor de muzică eclesiastică, nu numai psalt cu dragoste de valorile creștine ale românilor, ci și un bard al vremurilor de altădată, însuflețitor al petrecerilor din mahalalele bucureștene ale secolului al XIX-lea, dar și iubitor al vinului bun și fin psiholog. Asocierea celor trei registre tematice – vinul, veselia și psihologia – poate părea nepotrivită. Dar cele trei teme adună la un loc multiplele calități ale celui care a fost Anton Pann.
În anul 1832, reluând preocupările tematice mai vechi, el tipărește o broșură intitulată „Îndreptătorul bețivilor”, care cuprinde în sine numirile bețivilor și toate faptele ce decurg din beție”. Este o carte izvorâtă din preocupările sale de fin psiholog, care studiază firea omenească și care, mai târziu, este luat drept model de Ion Luca Caragiale în crearea tipologiei personajelor.
Cartea este publicată cu scopul de a înveseli cititorii, fiind un savuros inventar al diferitelor tipuri de „închinători ai lui Bachus”, bărbați și femei deopotrivă, din mahalaua bucureșteană. Aceștia sunt împărțiți în cete – chefsizi, filosofi, muieratici, voinici, șerpi… – în funcție de felul lor de a se purta după consumul alcoolului.
Dincolo de această clasificare, broșura face și un elogiu al vinului adus de pe meleagurile Vâlcei, vinul preferat al autorului, din locuri cu ecouri puternice în sufletul său:
„Vinul cel de Drăgășani
E vestit la orășani,
Că e la gust acrișor
Și veselește ușor,
Face pe om frumușel,
Cu obrazul rumenel,
Curăță mintea curând,
Grijile mai depărtând,
Deschide limba curat
A vorbi mai luminat.”
Pann creează o schiță a locurilor de petrecere de altădată, în care iubitorii de vin socializează în cârciumi numeroase, unde veselia e generală, „Unde toți cei însetați/ Să strâng și beau adunați,/ Cu muzici, cu lăutari,/ Jucând cărți cu mici, cu mari”.
Însă moralistul Anton Pann contrabalansează cu îndemnuri la cumpătare și măsură, pentru că în el viețuiesc în aceeași măsură atât omul de viață, cât și omul de carte. Ideea moralizatoare este exprimată fățiș:
„Vinul rău te otrăvește,
Dar tu vezi de potrivește,
Nici prea-prea, dar nici de loc,
Dacă vrei să ai noroc.”
„Îndreptătorul bețivilor” ni-l înfățișează pe Anton Pann ca pe un Rabelais sau un Villon al mahalalei bucureștene de secol al XIX-lea, un scriitor care a scris de toate, cu o calitate desăvârșită a ironiei și satirei, cu pasiune, alternând tot timpul meseria de psalt cu vocația.
Așa cum spunea cândva Arghezi, „Pann trebuie de-abia descoperit.”
Credite foto: Mădălina Șchiopu
Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
Andreea Drăghicescu, Sectia „Case Memoriale”
