1915… Lipsa unei reviste literare în orașul Bacău se simțea din ce în ce mai tare. În acest context, poetul George Bacovia s-a gândit să înființeze o asemenea revistă. Însă era destul de sceptic, întrebându-se „cu ce”. Nu era deloc ușor. La personalitățile politice nu prea voia să apeleze, știind că probabil se va lovi de un refuz și poate fi luat drept un excentric. Totuși, nu a renunțat. S-a asociat cu doi vechi prieteni, scriitori, Ion Iordăchescu, funcționar în cadrul Prefecturii, unde s-au și cunoscut, dar și cu Kraus Șmil, profesor. Astfel, în mai 1915, apărea la Bacău revista „Orizonturi noi”, sub conducerea lui Bacovia, fără a se numi director. Numărul 1 are următoarea prezentare, sub titlul „De ce”:
„În vremea aceasta de medievală expansiune europeană, de sarcasm prozaic, când existența celor mulți e o dureroasă ironie, apariția unei reviste cu preocupări pur literare e o naivitate amară, desigur.
Dar fiindcă entuziasmul celor care vin pentru artă este mare, aproape cu mult mai mare decât talentul lor, această revistă în această localitate poate să apară.
„Orizonturi noi” va fi refugiul acelor tineri care recunosc că niciodată nu vor vedea orizonturi noi, naturale, se vor resemna căutând orizonturi noi imaginative, dar cu putere de realizare în domeniul culturii, urmărind drumul acelor luptători de mai nou, de mai bine, de mai omenesc.
Printre revistele serioase care apar, însoțite neapărat de o pleiadă de reviste efemere, prețuind numai în mod documentar, revista aceasta va produce același farmec al încercărilor și al întâilor vise, care au tulburat la fel, sau nu, primii pași ai scriitorului care mai târziu a devenit cineva în literatură.
Sunt suficiente, oare, numai aceste motive ca „Orizonturi noi” să apară?
Nu! Pentru cei prea exigenți. Da! Pentru cei concesivi și mai ales pentru cei tineri, cărora – în primul rând – se adresează această revistă.
Prin marginile orașului nostru, printre căsuțele umilite, în nopțile târzii în concertul broaștelor ți al câinilor, aceste apariții aveau un sens.
Se va vedea dacă inversiunile de tot felul, pe care le întinde realitatea, au vor înăbuși, ca și altă dată, o iluzie mai mult.
Totuși la focarul sublim al revistei vom aprinde un lampion cu care vom dibui, prin întuneric, drumul acelora care au plecat, mai de mult, căutând:
Orizonturi noi…. Orizonturi noi!”
(Agatha Grigorescu Bacovia, „Bacovia, viața poetului”, Editura pentru Literatură, 1962, București)
Din păcate, deși poetul luptase nu doar cu condeiul, ci și cu puținii bani pe care-i avusese, revista, cu tot entuziasmul începutului, s-a sfârșit la numărul 3.
Credite: Lelia Spirescu, muzeograf, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”
Revista „Orizonturi noi” no.1, mai, 1915, Tipografia H. Margulius-Fiu, Bacău
Echipa de proiect:
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
