Urmuz – 140

0
165

Muzeul Național al Literaturii vă invită joi, 16 martie 2023, ora 13.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8, să participați la evocarea operei și personalității scriitorului avangardist Urmuz, de la a cărui naștere se împlinesc în această lună 140 de ani.

La eveniment vor participa Ion Pop, Michael Finkenthal, Paul Cernat și Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Cu acest prilej va fi prezentată și o partitură de Urmuz, reprodusă în nr.3/1983 al revistei Manuscriptum, cântată la pian și comentată (într-o înregistrare) de compozitorul și profesorul universitar Dan Dediu. Povestea partiturii va fi deslușită de Vasile Gribincea.

URMUZ (pseudonim al lui Demetru Dim. Ionescu-Buzău; 17.III.1883, Curtea de Argeș – 23.XI.1923, București), prozator. Este fiul Elizei (n. Pașcan) și al lui Dimitrie Ionescu-Buzău, medic igienist. Tatăl îi va schimba mai târziu numele în Dumitrescu, dar el va semna Demetrescu. Mama, provenită din familia unui preot ortodox, urmase Conservatorul sub îndrumarea lui Al. Flechtenmacher; de la ea fiul va moșteni pasiunea pentru muzică. La București, unde i se stabilește familia, urmează cursul primar la Școala Antim, apoi Liceul ,,Gh. Lazăr”, unde îi are printre colegi și prieteni pe viitorul scriitor și medic V. Voiculescu și pe viitorul dramaturg și actor de comedie G. Ciprian. Din voința tatălui, e înscris la Facultatea de Medicină din București, pe care o părăsește traumatizat de experiența disecțiilor pe cadavre.

La aceeași recomandare paternă de a urma o profesie ,,serioasă”, se înscrie la Facultatea de Drept. După absolvirea acesteia, în 1904, efectuează stagiul militar, pe care-l încheie cu gradul de sublocotenent.

Profesează ca judecător stagiar în localitățile Răchițele (județul Argeș), Casimcea (județul Tulcea), Ghergani (județul Dâmbovița) și Târgoviște. În 1913 devine ajutor de grefier (grefier din 1915) la Înalta Curte de Casație și, mobilizat, ia parte la campania din Bulgaria.

Potrivit surorii sale, Eliza V. Vorvoreanu, cele dintâi texte ale lui U. ar fi fost scrise, într-o primă versiune, la Răchițele (1907-1908), fiind citite prin 1909 prietenilor și familiei; primul lor editor, Sașa Pană, afirmă că fuseseră transmise și unor prieteni actori ai autorului, între care G. Ciprian și Grigore Mărculescu, ,,cari le citeau la cafeneaua Capșa, unde se făcea mult haz”. Fabula Cronicari, difuzată oral, i-ar fi fost dictată lui Sașa Pană de Gr. Mărculescu în pauza unui spectacol de la Teatrul Național (sub titulatura ,,de-ale lui Mitică”).

În adolescență începe să compună și primele partituri muzicale.

Pe durata primului Război Mondial, în refugiu, lucrează în administrația județelor Bârlad și Iași. În aceeași perioadă ia contact cu manifestările futurismului italian; drept urmare, ,,paginile bizare” și le va subintitula ,,schițe și nuvele aproape… futuriste”. Paralel, pasiunea muzicală îl determină să ia o vreme, ca elev particular, lecții de contrapunct la Conservator. Din păcate, compozițiile sale, încredințate unui prieten (Traian Popescu, el însuși meloman și compozitor ignorat), s-au pierdut.

În 1922 Tudor Arghezi – care îi va da și pseudonimul – îi tipărește două texte: Pâlnia și Stamate și Ismail și Turnavitu în revista ,,Cugetul românesc”, condusă de Ion Pillat. Urmuz a fost deci primul scriitor avangardist popularizat de Arghezi, într-o listă care, până în 1940, a inclus și o mare parte a tinerilor moderniști români.

Imediat după moartea autorului, survenită pe 23 noiembrie 1923, câteva scrieri vor apărea, prin intermediul prietenului G. Ciprian, în revistele ,,Contimporanul” din 1924 (După furtună…), ,,Punct” din 1925 (Emil Gayk, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir) și ,,unu” din 1928-1929 (Cronicari, Fragmente antologice). Volumul tipărit în 1930 de Sașa Pană va adăuga ,,poemul eroico-erotic și muzical în proză” Fuchsiada, cea mai amplă scriere, iar în ediția din 1970, acum Pagini bizare, Sașa Pană va mai reconstitui secvența cvasieseistică Puțină metafizică și astronomie.

Total Views: 165 ,