Lansarea volumului de poezie „Glamour” de Doina Roman

0
5

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește vineri, 19 iunie 2026, ora 18.30, la sediul său din str. N. Crețulescu 8, lansarea volumului de poezie Glamour de Doina Roman, apărut la Editura Tracus Arte.

Invitați speciali: Cosmin Perța, Christian Crăciun, Alexandra Medaru, Iulia Georgeta Popescu.

„Poezie de dragoste, poezie erotică, poezie care jonglează melancolic cu experiența și cu memoria, poezie ludică, ironică, fantastă, aluvionară și cât se poate de crudă. Poezie ca foile de ceapă, poezie ca metalul topit și poezie ca mască. Toate acestea le veți găsi în cartea Doinei Roman, într-o poveste despre feminitate și putere, despre sensibilitate ca armă în fata abuzului, a ipocriziei, a pierderii și-a ratării. Glamour este o formă de-a exista.” (Cosmin Perța)

„Poeziile din Glamourul Doinei Roman mă duc cu gândul la Anaïs Nin care spunea într-unul dintre jurnalele ei: ˂Voi fi mereu curtezană virgină, îngerul pervers, femeia cu două fețe, sinistră și sfântă deopotrivă.˃ Întâlnim aici două fațete ale Doinei Roman. Pe de o parte, e o poezie întunecată și nemiloasă ce îmi amintește de Lilith. Pe de altă parte, avem o poezie luminoasă și jucăușă care ne arată un soi de Afrodită. Ambele sunt părți ale acestei poezii feminine care te face să îți spui că te afli probabil în fața celui mai bun volum de poezie al Doinei Roman.” (Alexandra Medaru)

Total Views: 5
Articolul precedentAGENDA CULTURALĂ A M.N.L.R. ÎN PERIOADA 8 – 14 iunie 2026
Articolul următorLansare de carte | Înapoi la Eleusis | Anița Vulcan Grigoriu