Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizează, în zilele de 17 și 18 noiembrie 2022, Colocviul „Marcel Proust 100”, la 100 de ani de la moartea scriitorului francez.
Colocviul are o tematică extinsă, promovând un dialog intelectual viu, interdisciplinar. Dată fiind complexitatea operei lui Proust, intervențiile specialiștilor în domeniu vor aborda opera lui Marcel Proust din multiple unghiuri de lectură.
***
PROGRAM
17 noiembrie 2022, ora 10:00
Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere din București, Str. Edgar Quinet 5-7
Cuvânt de deschidere:
Cristina Bogdan – conf. univ. dr., Decan al Facultății de Litere, Universitatea din București
Ioan Cristescu – prof. univ. dr., Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române
Invitați:
Jean-Louis Courriol – traducător al literaturii române în limba franceză
Florica Courriol – traducător al literaturii române în limba franceză
Virgil Ciomoș – prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membru al Societății Române de Fenomenologie
Bogdan Crețu – critic literar, profesor universitar
Paul Gabriel Sandu – asist. univ. dr., Facultatea de Filosofie, UB
18 noiembrie 2022, ora 11:00
Sediul expoziției de bază al MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8
Masă rotundă despre ediția În căutarea timpului pierdut, apărută la Editura Cartier
Vor lua cuvântul:
Cristian Fulaș – scriitor, traducătorul seriei În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, la Editura Cartier
Emilian Galaicu-Păun – poet, prozator, eseist, traducător și editor
Lucia Țurcanu – critic literar