ȘCOALA DE VARĂ MIRCIA DUMITRESCU

0
169

Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în perioada 24 iulie – 6 august 2025, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Strada Mărțișor 26, ȘCOALA DE VARĂ MIRCIA DUMITRESCU, după următorul program:

Joi, 24 iulie 2025, ora 11.00: Dezbatere-conferință Mircia Dumitrescu – Despre peisaj

Participă:  Mircea Martin, Angela Martin, Pavel Șușară, Dalina Bădescu și Ioan Cristescu

Sâmbătă, 26 iulie 2025, orele 17.30-18.30Atelier de gravură pentru copii și adulți

Sâmbătă, 2 august 2025, orele 17.30-18.30Atelier de desen pentru copii și adulți

Accesul la ateliere se va face pe bază de bilet, cu înscriere prealabilă la adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.

Seria de evenimente a Școlii de vară Mircia Dumitrescu se va încheia cu o expoziție de desene având ca temă universul arghezian, expoziție care se va vernisa în data de 6 august 2025, ora 17.00.

***

Grafician, pictor și sculptor, Mircia Dumitrescu a îndrumat generații întregi de artiști, cu blândețe, generozitate și modestie. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Doctor în Arte Vizuale, profesor universitar al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, membru corespondent al Academiei Române (din 2013). Printre nenumăratele premii și distincții primite de Mircia Dumitrescu se numără Medalia „Mihail Eminescu, 150 de ani“, conferită de Președinția României, 2002, Medalia comemorativă „Ion Heliade Rădulescu“, conferită de Regia Autonomă Monitorul Oficial S.A., 2002, Ordinul Meritul Cultural în grad de „Cavaler“, 2003, Ordinul Meritul Cultural în grad de „Cavaler“, 2009.

Total Views: 169
Articolul precedentExpoziția „La Muzeu”
Articolul următorFestivalul „Gellu Naum” | Ediția a X-a, 1-2 august 2025