În perioada 1 – 12 iulie 2025, Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui, la sediul din București, Calea Griviței 64-66, expoziția de artă intitulată sugestiv ROYAL, ce include lucrări inspirate din viața și activitatea Reginei Maria, realizate de artiști români.
Expoziția, organizată de Academia de Artă Handmade București, aduce în atenția publicului larg, în premieră, colecția vestimentară Regina Maria, semnată de designerul Mioara Iofciulescu. Colecția include o suită de rochii și costume tradiționale ce evocă spiritul regal, distincția și noblețea Reginei, atașamentul său față de poporul român și puternicul simț al responsabilității și al datoriei cu care a reprezentat interesele României la cel mai înalt nivel. Având ca inspirație grădinile Castelului de la Balcic, Mioara a creat și o colecție de flori modelate manual din pastă de porțelan, dar și câteva gravuri și tablouri realizate cu tehnica impasto.
Vor mai fi expuse colecții de bijuterii spectaculoase, realizate manual de Adriana Câmpean (Sibiu), Victoria Semen (Ploiești), Magda Stan (Târgoviște) și Iuliana Șoaită (Buzău), precum și una dintre coroanele Reginei Maria, reconstruită în format digital de Radu Iofciulescu.
Cadrul expozițional va fi întregit de aranjamente florale și decorațiuni fabuloase, realizate de Feudalia Peter (Baia Mare), Lăcrămioara Anton (Târgu Neamț) și Carmen Brâncoveanu (București), precum și de colecții de pictură semnate de Iulia Săsărman (București) și Valentina Butoi (Craiova).
„Dat fiind faptul că în 2025 celebrăm 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, am vrut să îi aducem un omagiu prin această expoziție care recreează, la scară naturală, în mod fidel sau în variantă reinterpretată, o parte din vestimentația și bijuteriile sale, precum și decorațiunile de care s-a înconjurat. Acest concept expozițional unic, prezentat în premieră absolută la Muzeul Național al Literaturii Române, este rezultatul a peste șase luni de cercetare și execuție a pieselor expuse, dar și a colaborării extraordinare existente între artiștii expozanți”, spune Mioara Iofciulescu, Președinte Fondator al Academiei de Artă Handmade București și curatorul evenimentului.
Conceptul expozițional este completat de cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale “Moștenirea culturală a României”, a cărei temă centrală va fi Regina Maria – un destin închinat României și care va avea loc pe data de 8 iulie, la Teatrul Dramaturgilor, în prezența a numeroase personalități marcante ale mediului cultural și diplomatic românesc, printre acestea numărându-se: academician Georgeta Filliti – istoric și membru de onoare al Academiei Române, academician Mircia Dumitrescu – grafician, sculptor și pictor, E.S. Iulia Ramona Chiriac – Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, prof. univ. dr. Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, conf. univ. dr. Mireille Rădoi – Directoarea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, istoricul Narcis Dorin Ion – Directorul Muzeului Național Peleș și conf. univ. dr. Ioana Ciocan – Manager Art Safari.
Pe parcursul expoziției va rula și filmul documentar realizat de producătoarea Lucia Hossu Longin, dedicat implicării Reginei Maria în procesul de recunoaștere a României Mari de către marile puteri ale lumii.
Seria de evenimente va fi întregită de ateliere creative și workshopuri de pictură și bijuterii, precum și de un stagiu de practică la care vor participa liceeni de la Complexul Educațional Laude-Reut din București.
Expoziția Royal va putea fi vizitată în perioada 1 – 12 iulie, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Atlantis România, Puratos România, General Meel Electric și Apa Bilbor și este susținut de Organizația Femeilor Antreprenor, Asociația Solidaritate și Egalitate, Emblematic România și Camera de Comerț România-Marea Britanie. Partenerii media ai manifestărilor expoziționale sunt Tele7abc, Ziarul News, Future Economy, Business Voice, Club Antreprenor și Jurnal Central.
Academia de Artă Handmade București este o organizație non-profit fondată în 2021, dedicată promovării artiștilor români, artei handmade și tradițiilor românești.
Academia a organizat până în prezent numeroase expoziții de artă handmade în cadrul cărora au fost expuse lucrări deosebite, realizate cu diferite tehnici de lucru manual, tradiționale sau moderne, precum și cinci ediții ale Concursului Național Handmade-Artă cu Suflet.
Președinte de Onoare este academicianul Mircia Dumitrescu, grafician de renume mondial, recunoscut susținător al tehnicilor de lucru manual.