Corespondențe de aprilie #7 | Nicolae Iorga

0
520

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”

Ne aflăm în fața unui om iubit și controversat, admirat și contestat, al cărui nume este tot mai amintit în zilele noastre, în situații diverse: Nicolae Iorga. Poet, enciclopedist, memorialist, om politic (prim-ministru desemnat de Carol al II-lea în 1931), istoric al artelor și filosof al istoriilor, profesor universitar și academician român, iată conturată traiectoria unei vieți dedicate, pe de-a-ntregul, culturii românești. „Eu n-am învățat a ceti și scrie: sînt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de nici un ceas de pregătire pedagogică pentru a descoperi literele și a le îmbina în silabe, care pe urmă să-mi dea cuvîntul.” – mărturisea Iorga, în autobiogafia „O viață de om – așa cum a fost”, referindu-se la cea dintâi învățătură. Descris de George Călinescu  drept „un istoric care a sorbit apa tuturor”, cu o „memorie document” (fiindcă, pare-se… „nu e cu putință să-ți alegi un domeniu cât de îngust și umbrit din istoria română fără să constați că N. Iorga a trecut pe acolo și a tratat tema în fundamentul ei”), Nicolae Iorga rămâne o personalitate marcantă, căreia posteritatea i-a conferit o aură de mit, după cum bine intuia Pamfil Șeicaru: „Prezența lui N. Iorga în cultura românească nu a încetat un moment, a creat un climat spiritual, a provocat permanent reacții.”  Privit de Șeicaru ca devorator al propriilor idei (precum Cronos care își devora copiii),  atrăgându-și simpatii, mai ales, antipatii, Nicolae Iorga avea să fie asasinat brutal la marginea localității Strejnic din județul Prahova, pe o vreme geroasă, la data 27 noiembrie a anului 1940. Avea 69 de ani. La aflarea veștii că Nicolae Iorga a murit, 47 de universități și academii din lume au arborat drapelul în bernă.

Text de Daniela Băbu, muzeograf MNLR

Imagine din arhiva MNLR

Vă invităm să descoperiți expoziția „18 scriitori români în viziunea graficienilor lumii”, organizată de MNLR în București Mall Vitan (Calea Vitan 55-59), unde veți descoperi portretul lui Nicolae Iorga în viziunea artiștilor din Brazilia, Danemarca, Irak, Japonia, Mexic, Rusia și SUA.

Mai multe detalii, aici: https://mnlr.ro/18-scriitori-romani-in-viziunea-graficienilor-lumii-expozitie-mnlr-in-bucuresti-mall-vitan

Total Views: 520 ,