Muzeul Național al Literaturii Române organizează vineri, 3 decembrie 2021, de la ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, Sala Perpessicius, un eveniment dedicat memoriei celui care a fost Ion Valjan (1881–1960), avocat, dramaturg, memorialist, publicist şi om politic. Invitați: Micaela Gulea și Zamfir Bălan. Amfitrion: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general MNLR.
A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1903), şi-a dat doctoratul la Paris și a intrat în magistratură (1908–1914). Ulterior procesului Sotiriu–Cretzulescu (1915), cu care şi-a început cariera de avocat, a pledat în majoritatea marilor procese penale. A publicat cinci comedii: „Ce ştia satul..”. (1912) – considerată de Eugen Lovinescu poate cea mai bună comedie într-un act din literatura română –, „Nodul gordian” (1920), „Lacrima” (1920), „O inspecţie” (1941), „Generaţia de sacrificiu” (1933, 1936) – jucată cu mare succes până în zilele noastre. Comedia „Ce știa satul” este pusă în scenă de Davila la Teatrul Modern. Succesul colosal cheamă la rampă autorul. „Cum să ies pe scenă? Sunt judecător de instrucție. Poate aici sunt informatorii, martorii, inculpații mei”, spunea Vasilescu Al. Jean, care devine astfel, datorită lui Davila, Valjan. Așa a rămas pe viață pentru prieteni și publicul de teatru.
A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1923–1924) şi director general al teatrelor (1923–1926). A elaborat şi a susţinut în calitate de parlamentar noua Lege a teatrelor (cunoscută ca Legea Valjan) (1926). A colaborat la Sburătorul, Vremea (al cărei director literar şi artistic a și fost pentru scurt timp), Rampa. A făcut parte din Partidul Naţional Liberal (1922–1930), aripa liberală georgistă (1930–1932), alăturându-se, în fruntea unui grup liberal independent, Cartelului electoral Iorga – Argetoianu (1932). A contribuit la redactarea Legii asanării datoriilor agricole (1932), pe care a susţinut-o ca raportor în Parlament. Din 1932 a devenit membru marcant al Partidului Naţional Agrar al lui Octavian Goga, de care s-a despărţit în 1935, împotrivindu-se fuziunii PNA cu Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza. A publicat texte memorialistice şi evocări în reviste începând din 1921, dar a întrerupt această activitate în 1947, copleşit de arestarea fiului său Corneliu (Nelu) Valjan; aşa se explică faptul că memoriile sale se opresc la momentul Paradei Victoriei (1918). După război, a refuzat să intre în nou-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să publice piese propagandistice; arestat (1950) şi implicat într-un proces politic „de înaltă trădare”, fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii. Trecuse de 70 de ani, când a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, prin sentința penală nr. 1170 din 13 august 1951 a Tribunalului Militar București. De la M.A.I este încarcerat la Jilava, apoi Aiud, Ocnele Mari, revine la Jilava, apoi la Văcărești. I se confiscă averea, soția este gonită din casă, cu cei șase copii, și lăsată fără venit. Generalul Ioan T. Ionescu l-a cunoscut în închisoarea de la Aiud: „Valjan a rămas același care a fost în libertate, cu o frumoasă demnitate, același om de caracter. Îl lăsasem în pușcărie cu o sănătate precară, avea mâinile și picioarele anchilozate. Eu îi făceam masaj și exerciții de gimnastică de două ori pe zi. Ne-a întreținut moralul cu frumoasele lui povestiri”.
Se stinge din viață în 29 aprilie 1960, în închisoarea Văcărești, după 10 ani de pușcărie. În 1961 se obține aprobarea reînhumării sale la cimitirul Bellu, în cavoul familiei. Ion Valjan a fost interzis spre publicare 20 de ani. Abia după 1970 numele său a început să fie reamintit. Virgil Brădățeanu l-a trecut în „Istoria literaturii dramatice românești și a artei spectacolului”, vol. II, publicată în 1979. La 50 de ani de la condamnare, în recursul în anulare, promovat de către procurorul general al României, sentința a fost casată de Curtea Supremă de Justiție a României, în 5 aprilie 1996. Nu a existat nicio faptă care să întrunească infracțiunea de „înaltă trădare”.
Lucrări apărute postum: volumul antologic „Teatru. Generaţia de sacrificiu”, Bucureşti, Minerva, 1985 și Vremea, 1998; „Cu glasul timpului. Amintiri”, Bucureşti, Eminescu, 1987 și 1996; Humanitas, 2013; „Trei crime celebre”, Bucureşti, Garamond, 1994.
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, Iqool, Contemporanul, Modernism.ro, Radio Trinitas, Ordinea zilei, Revista de cultură Familia.
Participarea la evenimente este liberă, iar accesul se face cu prezentarea certificatului verde şi numai în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).