Cea de-a cincea întâlnire din cadrul proiectului „Arta contemporană în direct” îi aduce alături de noi pe artiștii vizuali Maria Manolescu și Romelo Pervolovici, doi dintre artiștii reper ai generației 80, care au marcat scena de artă contemporană din ultimii 30 ani prin proiecte inter- și transdisciplinare, plurimediale, extrem de dinamice, poziționate întotdeauna în avangarda discursului vizual contemporan specific unui moment sau altul. Cunoscuți și sub identitatea grupului artistic 2META, care ulterior a devenit 2META+, cei doi artiști au avut un rol major și ca manageri culturali, cel mai important proiect organizat din această poziție fiind fără îndoială Bienala Tinerilor Artiști.
„Când am văzut expoziția, așa cum este panotată, m-am gândit la un vers din George Crăciun: „Acești pereți sunt doar din aer”. Mi-am imaginat că aici sunt niște pereți din aer și picturile, și fotografiile, și lucrările care altădată ar fi stat pe perete, acum sunt pe acești pereți doar din aer. Foarte frumoasă mi s-a părut modalitatea asta de a pune împreună, nu de a despărți prin ziduri, pentru că avem atâta nevoie să fim împreună, mai ales după nebunia din anul ăsta încât pereții aceștia din aer, invizibili, mai mult ne apropie decât ne despart.” (Maria Manolescu)
„Am fost surprins de când am intrat de cât de proaspătă este expoziția. Este o expoziție foarte vie. Cât o fi de valoroasă și de bună, de asta se ocupă criticii, nu sunt eu în măsură să spun. Însă este o expoziție vie și expoziția este vie pentru că probabil și lucrările sunt vii. Și dacă lucrările sunt vii, cred că e un lucru foarte bun. Am fost foarte plăcut surprins că atât de multe lucrări creează o expoziție atât de unitară, o expoziție cu un suflu coagulat, nu un suflu dispersat. Nu am avut senzația că văd o expoziție de lucrări strânse într-o colecție.” (Romelo Pervolovici)
Materialul poate fi urmărit luni, 18 ianuarie 2021, începând cu ora 21:30 pe pagina de Facebook a MNLR. Începând de marți, acesta este disponibil și pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro.
„Romelo Pervolovici, Maria Manolescu, reuniți în 2META, reprezintă în ochii mei un caz unic, simptomatic, în contextul cercetării vizuale românești.
Întâi, cazul sculptorului Romelo Pervolovici, care migrează de la o căutare artistică hrănită de arhetipuri arhaice și tradiții spirituale orientale, așa cum s-a manifestat ea la o întreagă direcție estetică esențializantă din anii 1980 când el debutează, la o spectaculoasă convertire din anii 1990 încoace. Convertire, atracție, pasiune pentru arta ca experiment polimorf cu o multitudine de materiale, tehnici și perspective ideatice contradictorii, arta ca cercetare vizuală, curajoasă și nonconformistă, într-un câmp de cunoaștere expandat, exploziv prin noile mijloace de comunicare în masă și prin ascensiunea fulminantă a științei ca principal univers imaginar al mentalității colective urbane de azi.
Apoi, cazul Mariei Manolescu, cu o formație filologică, care migrează și ea de la lecturi și scrieri spirituale, marcate de orizontul creștin ortodox și de cel esoteric în anii 1980, la o deschidere spectaculoasă din anii 1990 și până în prezent către lingvistică, teorii științifice, logice și estetice de ultimă oră, între care urmărește să creeze o visată și deocamdată tatonată sinteză cu deschideri artistice.
În fine, grupul 2META, caz rar de perfectă egalitate și echitate între cei doi soți care-l alcătuiesc, într-o lume artistică românească în care, de cele mai multe ori, femeile-artist se sacrifică și se dedică carierei soților lor, care uită să le integreze în propria carieră și să le recunoască în propriul succes. Grupul 2META funcționează polar, dar armonic: Maria Manolescu este creierul teoretic, ca să spunem așa, cea care livrează discursul motivațional, adesea foarte sofisticat, în timp ce Romelo Pervolovici este cel care vede idei, simte forme și livrează discursul vizual final, adesea uluitor și provocator. Deși la început se putea sesiza diviziunea de gen a muncii între cei doi, cu timpul, prin schimburi energetice și informaționale reciproce, grupul s-a sudat într-un tot coerent, care funcționează indistinct și impecabil.” (Magda Cârneci, în volumul „2 META+ Metarealia: un discurs metavizual = a metavisual discourse”, 2016)
„Un tandem, un – autodefinit ca atare – „grup“, un veritabil fenomen creativ, de mare anvergură, cu implicaţii estetice şi socio-culturale majore, în ultimă instanţă şi etice, de o spectaculoasă, ultraincitantă (auto)reflexivitate dusă până la regândirea înalt-teoretică a câmpului artistic şi a lumii înseşi, de o inepuizabilă energie expresivă, mereu inovator, ultraexperimental, pe deasupra şi de o admirabilă longevitate: 2META. Adică Maria Manolescu şi Romelo Pervolovici. Uneori în formule extinse prin asocierea Evei şi/sau a lui Radu Pervolovici, fiica şi fiul: 2META+ (pronunţat [doi-meta-plus]), deci 2+1 sau chiar 2+2. Şi cu susţinerea constantă a unei mici echipe de producţie.
Tandemul 2META imaginează proiecte creative dincolo de specializările ştiute, de „suporturile“ şi de tehnicile tradiţionale: optează mai ales pentru „happening“-uri/ „performance“-uri sau „instalaţii“, multe dintre expuneri – sau toate – fiind agregări coerente de componente diverse; utilizează frecvent fotografii şi filmări video proiectate în fel şi chip, şi pe ecrane obişnuite, ca de televizor sau de computer, dar şi în versiuni surprinzătoare, când la scară mică, pe ecrane miniaturale, când dimpotrivă, expandate în şiruri de monitoare acoperind un perete sau, de jur-împrejur, încăperea toată, până la proiecţia pe clădiri ori către bolta cerului; mixează, prelucrează, manipulează imagini şi în colaje propriu-zise, şi, în computer, prin soft-uri grafice; folosesc „suporturi“ bidimensionale de orice fel, de la vechea pânză întinsă pe ramă la sticlă, folie, plexiglas şi la orice altă suprafaţă de lemn, metal, plastic, din materiale folosite în construcţii şi ce se mai poate imagina, ce se mai găseşte la îndemână; de asemenea, obiecte varii, fie de-a gata, găsite sau cumpărate (nu neapărat pentru a fi folosite ca atare, ca „ready-made“-uri!), fie alcătuite, meşterite, improvizate special şi incluse în montaje, în „instalaţii“, în ansamblurile expuse.” (Ion Bogdan Lefter, în volumul „2 META+ Metarealia: un discurs metavizual = a metavisual discourse”, 2016)
Din dorința de a apropia publicul Muzeului Național al Literaturii Române de alte arte și de a crea dialoguri inter/trans/multi/pluridisciplinare, continuăm incursiunea noastră în lumea artei contemporane cu prezentarea expoziției anului 2020: „După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări”, expoziția achizițiilor de opere de artă (sesiunea 2020), deschisă la etajul 2 al Muzeului Național de Artă Contemporană, în cadrul Sezonului expozițional de iarnă 2020, în perioada 11 decembrie 2020 – 31 ianuarie 2021. Vă propunem o incursiune în această expoziție, reper al istoriei artelor vizuale, alături de Călin Dan, Directorul MNAC, și alături de câțiva dintre mari artiștii ai ultimelor decenii ale căror lucrări au fost selectate în urma achiziției de opere de artă organizate de MNAC anul acesta ca urmare a bugetului de achiziții acordat de Ministerul Culturii pentru anul 2020.
Pe parcursul lunii ianuarie, vă prezentăm o serie de interviuri cu Călin Dan, directorul MNAC, Magda Cârneci, istoric și critic de artă, artiștii Aurora Kiraly, Petru Lucaci, Maria Manolescu, Alex Mirutziu, Romelo Pervolovici, Lea Rasovszky și Bogdan Rața.
Mulțumiri echipei MNAC, gazda noastră, pentru amabilitatea de a accepta invitația de a realiza o serie de interviuri despre expoziția „După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări”, lui Călin Dan, directorul MNAC, Sandrei Demetrescu și lui Alexandru Oberlander-Târnoveanu, curatori în cadrul MNAC, artiștilor invitați în cadrul rubricii „Arta contemporană în direct”: Aurora Kiraly, Petru Lucaci, Maria Manolescu, Alex Mirutziu, Romelo Pervolovici, Lea Rasovszky și Bogdan Rața.
Imagine: Grigoruț Stoica și Alex Ursu
Coordonator multimedia: Alex Ursu
Proiect realizat și coordonat de Andreea Drăghicescu