Paul Hitter (re)citește „Septuaginta”, la MNLR

0
39

Joi, 4 ianuarie 2024, începând cu ora 18.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din București din Calea Griviței 64-66, Sala „Al. Oprea”, are loc vernisajul expoziției „Septuaginta” a artistului vizual Paul Hitter. Având-o curatoare pe Ana Daniela Sultana, personala „Septuaginta” poate fi vizitată la MNLR până în data de 20 ianuarie 2024. Tot luna aceasta, în perioada 16 – 30 ianuarie 2024, Paul Hitter expune la Galeria de Artă Ruse din Bulgaria o altă serie de pictură inedită cu titlul „Suflet bulgar” care prezintă personaje aparținând culturii și istoriei Bulgariei. Demersul face parte dintr-un periplu mai amplu pe care artistul și-l propune pentru următorii ani și care constă în organizarea, anual, a unei expoziții într-o țară din Balcani, urmărind astfel consolidarea Expresionismului Balcanic, concept și curent pe care Paul Hitter l-a lansat acum mai bine de un deceniu.

„Selecția expozițională reunește 24 de lucrări de pictură și un obiect sculptural/instalație reprezentând, după cum ne indică și titlul «Septuaginta», personaje, scene și simboluri din Vechiul Testament. De ce un astfel de proiect la Muzeul Literaturii? O premisă fundamentală ar fi faptul că Biblia este, până la urmă, cea mai răspândită carte din lume. Mai mult, Vechiul Testament este o scriere cu legături indisolubile și în ale religii, pe lângă cea creștină. Puțină lume știe, poate, de preocupările spirituale ale lui Paul Hitter sau de faptul că a studiat timp de un an pictură bisericească la Institutul Teologic din București. Ceea ce surprinde, însă, în expoziția de față nu este neapărat abordarea acestei teme, ci mai degrabă profunzimea cu care s-a aplecat asupra ei și felul de redare, căci, rând pe rând, Iehova, Adam și Eva, Cain și Abel, Avraam și Isaac, David și Goliat, Esau, Betșeba, Judith şi Holofern, Iov, Iona, Iosif, Iosua, Noe, Moise, Regina din Saaba, Solomon, Sara, Sfântul Ilie, Daniel (în groapa cu lei), Ieremia, Rașela, Iacov, Samson și Dalila trec prin filtrul cromatic și stilistic inconfundabil al lui Paul Hitter. Suita de reprezentări biblice este încununată de un chip cioplit (surpriză!) în variantă sculpturală. Paul Hitter este, precum personajele pe care le alege ca subiect în portretistica sa, o personalitate complexă, iar expoziția «Septuaginta» ne dă indicii apriate asupra plurivalenței sale. Nu în ultimul rând, «Septuaginta» este despre (re)interpretare, întrucât, asemeni legendarilor traducători care au făcut posibilă trecerea de la varianta ebraică la cea greacă a textelor religioase, Paul Hitter aduce din trecut în contemporan motivele biblice, alăturându-se în acest fel unei distinse pleiade de pictori (de la Caravaggio la Klimt sau Dali) care s-au abătut de la canon, impunând propriile versiuni asupra scenelor biblice.” – Ana Daniela Sultana

„Misterioase sunt cărările Domnului… spune o vorbă din bătrâni. Încă din copilărie am fost un pasionat al poveștilor biblice, poate și datorită faimosului serial de televiziune pentru cei mici «Cartea Cărților». Evenimentele prezentate de către acest desen animat au coincis atunci perfect cu ora de religie – eu făcând parte din prima generație de elevi care a studiat această materie. Toate acestea s-au suprapus mai apoi peste Istoria Artei, narațiunile bisericești reprezentând o sursă de inspirație pentru mulți dintre marii artiști ai lumii. Ce-i drept, aceste întâmplări sunt atât de spectaculoase încât, ca plastician cel puțin, nu poți rămâne indiferent.

De-a lungul timpului, am observat că societatea românească diferențiază net Vechiul de Noul Testament, uitând că cele două sunt inseparabile. Senzația a fost că primul deranjează oarecum, pentru că reprezintă în fapt istoria literară a poporului evreu. Am petrecut în tinerețe ore în șir pictând și ascultând posturile de radio «Vocea Speranței» și «Vocea Evangheliei», două stații ale «sectarilor», unele dintre puținele surse unde puteai să audiezi exegeze biblice, mai cu seamă cele Vetero-Testamentare. Toate aceste lucruri s-au sedimentat în timp și m-au convins să abordez aceste teme atât de importante, baze ale culturii iudeo-creștine, care a modelat și încă modelează o bună parte a lumii noastre.

Pentru a mă pune mai bine în temă, am ascultat în ultimul an ore întregi de podcasturi ale rabinilor, am citit interpretările lor asupra povestirilor biblice, încercând să merg direct la sursă. Printr-un complex de împrejurări, expoziția pe care o propun acum nu s-a mai organizat în luna iunie a anului 2023, atunci când era programată. Între timp, conflictul palestiniano-israelian s-a aprins din nou, iată-mă astfel pus in fața unei alegeri problematice. Tema este oricum destul de sensibilă, în fața noului val de populism suveranist și a conspirațiilor legate de evrei, acestora adăugându-li-se și recentele antipatii generate de cele ce se petrec în Fâșia Gaza. Să amân evenimentul, sau să risc să devin din nou «nepopular»?. Inspirat de Regii și Profeții Vechiului Testament, am ales să îmi urmez calea și să deschid această expoziție acum, fiind primul pictor contemporan român care se apleacă – într-o manieră modernă – asupra acestui subiect.” – Paul Hitter

Paul Hitter este un pictor român născut în 1982, la București. A studiat arte vizuale la București, sub îndrumarea artistului Matei Șerban Sandu, și la München, în clasele artiștilor Nikolaus Lang, Sean Scully și Karin Kneffel. Activitatea sa expozițională numără expoziții personale și de grup atât în țară, cât și în afara țării: București, Cluj, Constanța, Budapesta, Praga, Marsilia, Milano, Paris, Los Angeles, Las Vegas și Salt Lake City. A creat coperte de CD sau afișe de concert pentru Gogol Bordello, Rromani Music Awards Belgrade, Rona Hartner, Koza Mostra și Fanfara Ciocârlia. Fondator al Expresionismului Balcanic, Paul Hitter abordează în lucrările sale cu precădere teme sociale, mituri populare din Balcani, folclor, legende și mitologii urbane.

Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă. Licențiată în filologie și în științele comunicării, a absolvit un master în curatoriat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, ICR Istanbul, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

Total Views: 39 ,