„Am rămas repetent, acum 29 de ani, de dragul lui Arghezi”, afirma Gala Galaction în 1925, într-un interviu din revista „Integral”. Cine ar mai face un asemenea gest? Cât de mult își doreau cei doi să aibă ocazia de a-și petrece timpul împreună și de a fi nedespărțiți? Există pe lume prietenii adevărate, sunt desigur rare, însă există! Printre multe alte binecuvântări, Arghezi a primit-o și pe aceea de a avea un prieten minunat, pe Grigore Pișculescu, cunoscut sub pseudonimul de Gala Galaction. S-au împrietenit la cenaclul „Literatorul” în 1896, Arghezi avea 16 ani, iar Galaction 17. Sună mai mult a poveste de dragostea, dar așa sunt și marile prietenii – vibrante și intense!
„După o ședință a Cenaclului condus de Macedonski, într-o seară de iunie, Galaction și Arghezi au mers agale până sub teii de la șosea. Arghezi povestea pasionat despre vigoarea muzicii wagneriene, în timp ce Galaction îl asculta și gândea că acel Arghezi era „o energie originală și un hotar sufletesc apărat cu vehemență…”Seara de iunie 1896 a creat cadrul unic, nesperat de real și comun celor două spiritualități. „Am fost prieteni definitivi, din seara aceea”, conchidea Galaction.
În 1915, Gala Galaction remarca în articolul „Amicul meu,Tudor Arghezi” un alt aspect al debutului prieteniei lor, drumul spre mânăstirea Căldărușani, călătorie făcută pe jos, în împrejurări deosebite care i-au alăturat pentru totdeauna. Prietenia lor se consolida tot mai mult, căpătând valențe și posibilități multiple de manifestare și datorită unei confrății sufletești. Prozatorul evocă perioada școlarității când se întâlniseră pe băncile liceului, pe aleile Șoselei Kiseleff sau prin coloanele revistelor de-o zi, uneori copii visători, alteori frământați de marile adevăruri ale lumii, de greutățile condiției de scriitor în care se simțeau din ce în ce mai mult prinși.Un portret în paralelă Arghezi-Galaction îl găsim în același articol în care Galaction mărturisea: „el e gras, eu sunt subțire; el e carnivor, eu sunt semivegetarian; el fumează, eu n-am fumat niciodată”… entru ca asemănarea esențială să nu întârzie să apară – dragostea pentru frumos și pentru cei care pot să-l redea.
Înapoindu-se de la mânăstirea Căldărușani, cei doi prieteni se opresc în pădure și: „în răcoarea umbrei am simțit cum sufletul mi se revarsă într-al lui Arghezi… Eram clasa a VI-a. Arghezi numai într-a V-a.Ș tii ce? – i-am spus lui Arghezi – să rămân eu anul ăsta repetent, tu m-ajungi la anul, ca să putem să fim colegi…”
Iată un gest, poate copilăresc, dar de un înalt semn al prețuirii și atașării totale dintre cei doi scriitori…”
Această „vrajă negrăită și nepieritoare”, așa cum numea Galaction relația lor, a durat mai bine de 60 de ani, o viață de om în care au trăit suișuri și coborâșuri, s-au sprijinit unul pe altul, și-au dat speranță și putere! Aceasta este vraja prieteniei!
(Informațiile din acest articol provin din volumul „Pe urmele lui Tudor Arghezi”, de Florea Firan, volum apărut la Editura Sport-Turism, București, 1981)
Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Cazacu Lelia, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
Andreea Drăghicescu, Sectia „Case Memoriale”
