Poveștile auzite de la bunici și de la părinți sunt cele care ne rămân întipărite în minte și în suflet toată viața! Poate că unele dintre ele mai suferă mici cosmetizări, dar trebuie să fie un sâmbure de adevăr în toate!
Cine s-ar pricepe mai bine să le dea mai departe dacă nu un scriitor!? Și unde ar fi locul mai potrivit de spus o astfel de poveste dacă nu în casa unui scriitor!?
Urmăriți așadar o legendă orală a mărțișoarelor, scrisă de Tudor Arghezi și împărtășită de Lelia Spirescu, în curtea Casei Memoriale „George și Agatha Bacovia”.
Începând cu 1 martie, casele memoriale ale scriitorilor trec la programul de vară: de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00. Vă așteptăm cu drag!
„La început – toate lucrurile au început (când o fi fost acel început) mărțișorul nu era…mărțișor. Este sigur însă că pe vremea acestui început nu erau nici pudre, nici cosmeticuri… abia de-ar fi fost, poate oarișcare imperfect suliman. Fetele și femeile cochete, care au fost întotdeauna cochete, și la început și mai nainte de început și după aceea, au băgat de seamă că vântul de primăvară le scoate pete în obraji… Poate că era altceva: ele credeau că vântul e de vină. Au întrebat vrăjitoarele, fermecătoarele care știu tot. Ele au recomandat femeilor să alunge vântul, înconjurându-și gâtul cu un fir de mătase, care fiind și roșu, le-a venit bine și le-a ferit și de deochi. Când venea vântul, nu se știa cu exactitate; el se ridica însă totdeauna în luna lui martie și pentru că vântul n-avea zi fixă, purtătoarele care se fereau de influența lui, prevăzătoare, își instalau firul de mătase pe satinul cald al grumazului din prima zi a luni…
Dar mărțișorul complet, firul de mătase și bijuteria lui, s-ar datori unui bătrân giuvaiergiu dibaci care ținea prăvălie de bijuterii în București, acum o sută de ani. Ca să-și vândă ciucurii de mătase mai repede și mai mult, el avu ideea să atârne de firul împletit o frimitură de podoabă și cumpărătoarele au dat fuga la el…
Dacă nu-I adevărată legenda, trebuie să fim noi vinovați de minciună; însă minciuna ne aparține numai cinci la sută. Restul de 95 la sută cade în sarcina bunicii, care s-a jurat că e adevărat. Ea și-a purtat mărțișorul acum 85 de ani….”
Fragmentul îi aparține lui Tudor Arghezi, face parte din articolul numit „Mărțișorul”, text apărut în „Adevărul literar și artistic” din 22 martie 1931 și este cules din volumul „Arghezi – Opere, VII. Publicistică”, Academia Română, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, 2005.
Material realizat de Dorothea Nicolescu, Lelia Spirescu și Andrei Nicolescu.
Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
Andreea Drăghicescu, Sectia „Case Memoriale”
