Paula Erizanu, Teodor L. Nedeianu, Florentin Popa și Simona Popescu, laureații Galei Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2021

0
71

Sâmbătă, 15 ianuarie 2021, de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment hibrid, fizic și online, transmis în direct de Radio România Cultural, a avut loc GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2021, eveniment ce a celebrat cea de-a douăsprezecea ediție a Zilei Culturii Naționale. Astfel, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București au fost prezenți fizic doar nominalizații și echipa proiectului (cu dovada prezentării Certificatului Verde Covid 19). Premiul Tânărul scriitor al anului 2021 a fost câștigat de Paula Erizanu pentru volumul Ard pădurile, apărut la Editura Cartier. Premiul Tânărul poet al anului 2021 a fost câștigat de Florentin Popa pentru volumul Dezintegrare, apărut la Editura OMG. Premiul Tânărul prozator al anului 2021 a fost câștigat de Teodor L. Nedeianu pentru volumul Geaca lui Kafka, apărut la Editura Polirom.

Sâmbătă, 8 ianuarie 2022, juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 a anunțat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XII-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2021 volumului Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu, volum apărut la Editura Nemira. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2021 au fost nominalizate cărți semnate de Ramona Boldizsar, Elena Boldor, Adelina Pascale, Florentin Popa, Cătălina Stanislav și Ioana Iuna Șerban. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2021 au fost nominalizate cărți semnate de Paula Erizanu, Dinu Guțu, Teodor L. Nedeianu, Cristian Vicol și Mihail Victus.

Juriul Galei a fost format din trei critici literari (laureați ai edițiilor 2012, 2014 și 2015): Bianca Burța-Cernat, Andreea Răsuceanu și Cosmin Borza.

Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afișele și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.  Gala Tinerilor Scriitori i-a avut ca invitați speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București  și asociația EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021 a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Parteneir: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.  Partener media: AgențiadeCarte.ro

Mai multe informații puteți afla aici.

Total Views: 71 ,