Poezia franceză și ecoul ei românesc

0
26

Cea de-a treia seară de Festival s-a încheiat cu un moment dedicat dialogului poetic internațional, de data aceasta în limba lui Baudelaire și Apollinaire. La Salonul Carol al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, publicul a fost invitat la o dezbatere-lectură în limba franceză, un eveniment rafinat care a reunit poeți și eseiști din Franța și România, într-un cadru intim, dar plin de idei și reverberații culturale.

Sub moderarea inspirată a Magdei Cârneci și a lui Dinu Flămând, evenimentul a adus împreună nume sonore ale literaturii contemporane francofone: Sylvestre Clancier, Gregory Rateau (Franța), alături de Petre Răileanu și Valeriu Stancu (România). Prezența lor a generat o întâlnire densă, în care poezia s-a împletit cu reflecția teoretică, iar cuvântul scris a fost dublat de o voce rostită care a dat viață textelor.

Discuția – purtată integral în limba franceză – a gravitat în jurul temelor esențiale ale poeziei contemporane: identitate, memorie, limbaj, exil și apartenență. S-a vorbit despre rolul poeziei în Europa de azi, despre cum literatura poate încă modela conștiințe și poate pune întrebări incomode, dar necesare. În același timp, lecturile poeților au adus în fața publicului exemple vii ale acestor idei, prin texte care au traversat granițele dintre intim și social, dintre poetic și politic.

Sylvestre Clancier, figură marcantă a poeziei franceze contemporane, a adus în lectură o poezie subtilă, marcată de introspecție și echilibru. Gregory Rateau, activ în promovarea literaturii francofone în România, a propus un discurs poetic urban, visceral, care a captat atenția publicului. Din partea română, Petre Răileanu și Valeriu Stancu au demonstrat, prin poemele lor scrise și citite în franceză, că poezia românească are o voce relevantă în spațiul francofon.

Evenimentul a fost un act de comuniune lingvistică și culturală, o afirmare a valorii literaturii ca limbaj comun, chiar și atunci când este rostită într-o altă limbă decât cea maternă. De altfel, limba franceză – cu tradiția ei poetică bogată – a funcționat în acest context ca vehicul al eleganței, rafinamentului și profunzimii. Întâlnirea din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București a demonstrat că poezia continuă să fie un instrument de înțelegere, de apropiere și de rezistență în fața uitării. Iar în Salonul Carol, în această seară de septembrie, poezia franceză și românească au dialogat nu doar între ele, ci și cu fiecare dintre cei prezenți.

Credit foto: Alex Ursu

Total Views: 26
Articolul precedentPoezie și fado la FIPB
Articolul următorO seară a limbii spaniole la Festivalul Internațional de Poezie București