Proiecție | Marin Preda în interviuri și filmări de arhivă

0
47

Joi, 5 august 2021, 10.00-19.30
Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Pentru a marca ziua de naștere a scriitorului Marin Preda, precum și închiderea expoziției Remember Marin Preda – 41. Adevăr şi manipulare privind moartea scriitorului. Istoria manuscriselor pierdute, proiect inițiat de scriitoarea Mariana Sipoș, vă invităm să vizionați o serie de interviuri de arhivă cu scriitorul Marin Preda.

Expoziția a fost vernisată în 18 mai 2021, în prezența reprezentanților presei și a fiilor lui Marin Preda, Nicolae Preda și Alexandru Preda, și a fost prelungită, la cererea publicului, până în data de 5 august 2021, ora 18.00. Proiectul este unul pilot, în deschiderea evenimentelor care vor avea loc în 2022, în cadrul Anului centenar Marin Preda, inițiat de MNLR.

Proiecțiile interviurilor au loc din oră în oră, în intervalul 10.00 – 18.00.

Începând cu ora 18.00, vom proiecta filmul Moromeții azi, realizat de Mariana Sipoș în 1995, în casa natală a lui Marin Preda din Siliștea-Gumești și la Mogoșoaia.

Invitați în film: Eugen Simion, Vasile Popovici, Cornel Popescu, Stere Gulea, rude, prieteni și consăteni ai lui Marin Preda.

Proiecția va fi prefațată de o evocare: Marin Preda – 99 de ani.

Participă: Ioan Cristescu, Mariana Sipoș  și Ion Bogdan Lefter

Programarea se face la numărul de telefon 0736.598.451 sau la adresa programe@mnlr.ro (Gabriela Toma).

Total Views: 47 ,