Proiectul  cultural şi creativ „Bauhaus 2022”  

0
425

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul cultural „Bauhaus 2022”, eveniment realizat şi dedicat Zilei Europei, Nopții Muzeelor, Zilei Internaţionale a Muzeelor şi Zilei Diversităţii Culturale.

Proiectul  cultural şi creativ „Bauhaus 2022”  împărtăşeşte valorile Noului Bauhaus European, având la bază promovarea şi mediatizarea creativităţii studenţilor şi elevilor din universităţile şi liceele vocaţionale de: artă, muzică, arhitectură, media, fotografie, film.

Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti prezintă, în perioada 3-25 mai 2022, conceptul expozițional: „Bauhaus 2022” al concursului internaţional de creativitate, prin prezentarea expoziţiei-experiment de artă şi arhitectură, care reunește cele mai reuşite lucrări intrate în concurs, amintind de impactul multidisciplinarității și al mișcării Bauhaus asupra societății moderne.

Expoziția face parte dintr-un program cultural şi educaţional C.A.M.M.A. – Cultură, Artă, Arhitectură, Muzică, Audiovizual, realizat şi dezvoltat de Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual (C.E.A.A.A.), în parteneriat cu Academia Română – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ministerul Culturii şi Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București, sub semnul Noului Bauhaus European. Proiectul „Bauhaus 2022” aduce o dimensiune culturală și creativă, alăturându-se proiectelor culturale din prima ediție a Festivalului Noului Bauhaus European organizată de Comisia Europeană.

Vernisajul expoziţiei și Festivitatea de premiere a concursului international de creativitate „Bauhaus 2022” va avea loc în data de 12 mai 2022, la Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti din Strada Nicolae Crețulescu nr.8.

Programul expoziţional „Bauhaus 2022” de la Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti va fi completat în această lună de o serie de alte proiecte ce vor contura o hartă a spațiilor și a evenimentelor care împărtășesc valorile Noului Bauhaus European la nivelul Bucureștiului prin Romanian Design Week.

Concursul internaţional de creativitate „BAUHAUS 2022”

Chiar dacă nu ați auzit niciodată de mișcarea Bauhaus, probabil că ați văzut influența ei în jurul vostru. De la semne de circulație la mobilier de birou, legendara școală de design a schimbat modul în care arată și funcționează lumea noastră.

La peste o sută de ani de la începutul mișcării în Germania, suntem încă înconjurați de ideile Bauhaus despre artă, creativitate și măiestrie. – Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual (C.E.A.A.A.)

Prin Concursul international de creativitate „BAUHAUS 2022”, Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual (C.E.A.A.A.) aduce în fața publicului larg lucrări ale elevilor și studenţilor, printr-un eveniment dedicat arhitecturii, artelor şi audiovizualului, având următoarele secțiuni de concurs: Pictură, Grafică, Compoziţie, Afiş, Design, Arhitectură, Media, Fotografie, Sculptură, Muzică.

Despre Noul Bauhaus European

Noul Bauhaus European este o inițiativă strategică a Comisiei Europene, un proiect care combină viziunea Pactului Verde european cu o schimbare concretă în comunitate. Un proiect transdisciplinar, Noul Bauhaus European își dorește să stimuleze colaborarea și să genereze noi scenarii și moduri de a trăi și lucra împreună.

Noul Bauhaus European duce mai departe tradițiile și valorile Școlii Bauhaus, fondate în 1919,  de Walter Gropius în Weimar, atunci capitală a Germaniei de după Primul Război Mondial. Mișcarea combina meșteșugurile și artele plastice, devenind faimoasă pentru încercarea de a unifica principiile producției de masă cu viziunea artistică individuală. Punând folosirea inteligentă a resurselor și creativitatea în prim-plan, Școala Bauhaus vorbește despre importanța dialogului artistic multidisciplinar și trans-disciplinar și despre puterea adaptabilității mediului artistic.

Misiunea C.E.A.A.A.

Inițiem și organizăm evenimente culturale, construim o comunitate ce reunește profesioniști, dar și publicul creativ și cultural din România.

Prin tot ceea ce facem ne-am propus să contribuim la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, creșterea și diversificarea audienței atelierelor, designerilor, micilor afaceri, promovarea întreprinzătorilor și profesioniștilor creativi pe plan național și internațional.

Centrul de Excelentă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizațiile internaţionale. Acţionăm pentru crearea unui mediu propice dezvoltării comunității creative din România.

Una dintre prioritățile noastre din utimii ani a fost inițierea unor proiectele de dezvoltare artistică şi arhitecturală prin coagularea comunităților creative în jurul unor spații şi proiecte ce pot aduce în lumină Bucureștiul și România pe harta culturală europeană.

Portofoliul nostru include organizarea de activități cu scopul interacțiunii pe plan național și internațional, programe de perfecţionare profesională, expoziţii, lansări de carte, workshop-uri artistice, seminarii şi dezbateri.

Inițiator proiect: Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.)

Partener principal: Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române

Proiect cultural şi educaţional realizat în parteneriat cu: Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Academia Română – Secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Ministerul Culturii, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București, Uniunea Arhitecţilor din România, Igloo Media, Institute of Social Study of Gender, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice „I. N. Socolescu”, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, Liceul „Dimitrie Paciurea”, Colegiul Tehnic „Media” Bucureşti, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

Parteneri media strategici: National TV, Radio România Cultural
Parteneri media: Igloo, Modernism, Molecule-F , Revista Atelierul, IQads, Zeppelin, Zile & Nopți, Revista Arta, Propagarta, Spot Media, World Architecture Community
Partener de monitorizare: C.E.A.A.A.
Echipa de creație: C.E.A.A.A.

Coordonator proiect: dr. arh. Luca Matei Stoian

Pentru programul complet al proiectului „Bauhaus 2022”, accesați pagina de Facebook a C.E.A.A.A. și www.ceaaa.ro.

Total Views: 424 ,