Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Palimpsest vă invită luni, 14 aprilie 2025, de la ora 17.00, în Sala Perpessicius, Str. Nicolae Crețulescu 8, la evenimentul de lansare a volumului „Tratament cu argintul viu”, de Bata Marianov.
Invitați: Ion Bogdan Lefter, critic și istoric literar, Ioan Cărmăzan, regizor, Dana Pocea, redactor Editura Palimpsest.
Bata Marianov este un sculptor și prozator român, născut în 1943, la Timișoara. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1970. A fost profesor de desen artistic și sculptură, Liceul de Arte Plastice, Timișoara între 1970 – 1973. Din anul 1971 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din anul 2010 membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1980 înființează împreună cu pictorul Sorin Dumitrescu grupul artistic denumit inițial „4+1”, iar ulterior redenumit „8+1”, grup din care foarte curând vor face parte opt artiști: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Marin Gherasim și Florin Ciubotaru (pictori), Bata Marianov, Napoleon Tiron, Doru Covrig și Vasile Gorduz (sculptori). „+1” va fi Andrei Pleșu, teoreticianul și purtătorul de cuvânt al grupului. În 1982, soția sa, Fulga, reușește să ajungă în Germania Federală, iar Bata Marianov, împreună cu cei doi copii minori, de-abia după doi ani, obligat fiind să ia viața de la zero. Începând cu 1989, timp de șase ani, trăiește în Franța, fără a se putea adapta, dezamăgit. Din 1995 este membru fondator al Fundației Culturale pentru Arte Vizuale „ARCA”. Fundația a organizat două dintre cele mai importante evenimente artistice de pe scena culturală românească: Simpozionul Internațional de Sculptură Monumentală în Lemn, Gărâna, și Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna, România). În anul 1999 întreprinde un pelerinaj pe muntele Athos, fiind la un pas de a rămâne acolo. În același an, tipărește, la București, prima sa carte intitulată „Trecerea nimicului prin ceva”. În 2004 are loc cea dintâi expoziție personală a sa la Bad Soden, în Germania, ocazie cu care lansează „Manifestul supraviețuirii”; în toamna aceluiași an îi apare volumul „Pe drumul spre la Mancha” la Editura „Marineasa” din Timișoara. Din anul 2006 începe să lucreze la următoarele cărți: „Lauri de plastic”, „Tămâie și cocaină”, „Valea cu ierburi amare”, „Și câinii pleacă în exil”, „Coada dracului” „Tratament cu argintul viu” și poemele din volumul „Serenadă pentru surzi”, cărți ce vor fi definitivate în anii 2013 și 2014 și publicate în anii următori. În 2019 a tipărit cartea „Bocancii mortului”. În anul 2020 a primit Premiul Artiștilor Plastici, decernat diaspora române, iar în 2023, Premiul Național pentru întreaga activitate „Opera Omnia”, din partea Uniunii Artiștilor Plastici.
„Cele mai grele lucruri de priceput sunt simple. La fel și marile întrebări, și ele sunt de o simplitate nătângă: de ce viața, de ce moartea, de ce prostia, de ce harul, de ce onoarea, de ce lașitatea. De ce și iarăși de ce. Cred că dacă nu am întreba am fi asemenea caprei bunicii mele din vremea copilăriei care avea priceperea să urce pe scară în podul grajdului, dar nu o mai avea pe aceea de a coborî de acolo. Așa și noi cu întrebările: ni le putem pune, dar nu avem răspunsuri la ele (…). Așa și cu poveștile cărții de față a lui Bata Marianov despre lume, despre idei despre lume, despre felul în care cutare artiști spun ce spun și gândesc despre «ambele amândouă»”, scrie pe coperta a IV-a Daniel Virghi.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm!