Fiecare dintre noi are o țintă! Ne îndreptăm cu toții spre un anumit punct, ne dorim să fim într-un anumit fel! Pentru a străbate acest drum, avem nevoie de modele, suntem inspirați de una sau mai multe persoane – „țărușii vieții noastre”, cum spunea Baruțu Arghezi, fiul scriitorului Tudor Arghezi.
Baruțu a fost pasionat de educația fizică, dar și de arta cuvântului. Ne-a lăsat câteva scrieri cu amintiri din Mărțișor, casa copilăriei unde, sub îndrumarea părinților săi iubitori, s-a format ca scriitor și ca om. Căutând un text care să ni-l înfățișeze așa cum era cu adevărat, am găsit aceste rânduri prin care îl descoperim pe Baruțu ca o oglindă a părinților lui, unde ei sunt chiar el și viceversa!
„M-a întrebat odată cineva, prin timpul vârstelor de alergare cu pegasul sufletului printre stele, cu cine aș voi să mă asemăn și cine mi-ar putea servi de model în viață!
Evident cu tata: de mic râvneam la tot ce făcea el, adică să stau pe un scaun și să mă joc de-a scrisul cu creionul sau cu penița, căci târziu aveam să aflu că scrisul nu e o joacă!
Voiam să mă fac scriitor și, se pare, cel puțin din dorința acelor ani, că țandăra n-ar fi sărit prea departe: iată-mă deci, cu condeiul între degete, umblând printre oglinzile vieții, încercând să prind câte o scânteiere în vârful lui, cu cerneală. S-ar zice în această postură, când scrisul nu e proză contabilă sau proces-verbal, că ar fi literatură. Cititorul n-are decât să aprecieze… Voiam să-i semăn lui tata și la joacă, știa să se joace de-a bușilea, de-a ursul prin pădure, făcea umbre chinezești cu mâinile pe câte un perete și știa să dea drumul sforii la zmeu, când vântul îl ridica peste acoperișul casei…Voiam să vorbesc, să gesticulez ca el, dar niciodată n-am căutat să-l imit, știind tot de la el, că imitația n-are valoare! Cât voi fi reușit să-i semăn, nu-mi pot da seama…
Voiam să-i semăn maică-mii: dârză, bună, iute la fire, răzbătătoare, de-o cinste sufletească demnă de legendă (…) cu neuitatele ei cuvinte: Dacă nu pui dragoste în tot ce faci, nu pot ieși lucruri bune!
Cred că am luat de la mama râvna și răbdarea, încrederea în om și siguranța în adevăr, ca și dăruirea sufletului în căutările vieții. Și poate și un strop de apă din fântâna generozității ei! (…) La chip nu-i semăn, dar în unda sufletului simt licărirea pornită din interioarele ei văpăi!”
Astăzi, Baruțu ar fi împlinit 95 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
(Fragmente preluat din capitolul „Țărușii vieții mele”, volumul „Dincolo de zare” de Baruțu T. Arghezi, Casa de presă și editură Anotimp, editura Abaddaba, Oradea, 1998)
