135 de ani de la nașterea preotului profesor căpitan Gheorghe I. Cotenescu (1886-1965 | expoziție de fotografie documentară

0
57

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 10 decembrie 2021, ora 17.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, la vernisajul expoziției itinerante de fotografie documentară, dedicate preotului profesor căpitan și unuia dintre cei mai reprezentativi clerici ortodocși din prima jumătate a secolului al XX-lea, Gheorghe I. Cotenescu, la 135 de ani de la nașterea sa.

Expoziția este curatoriată de Radu Petrescu-Muscel, nepotul direct al preotului Cotenescu, și va putea fi vizitată până sâmbătă, 11 decembrie 2021, ora 18.00. Expoziția prezintă episoade din viața preotului căpitan, de la căsătorie până la închegarea unei familii extinse, din viața lui de profesor și din perioada în care a colaborat cu Nicolae Iorga, fiind primul secretar al istoricului.

Suflet furtunos şi vertical, Gheorghe Cotenescu (1886 – 1965), fiu de preot moşnean din Muşcel, desfăşoară încă din studenţie o susţinută activitate pentru apărarea valorilor culturale şi naţionale româneşti, contribuind la opera de regenerare şi de făurire a statului român unitar. Personalitatea preotului Gheorghe Cotenescu a marcat viaţa culturală şi religioasă a societăţii de la trecerea dintre secole. Membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului al XX-lea (secţiile Ligii Culturale, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, societăţile corale Carmen şi Hora, Societatea culturală Miron Costin), organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea atât în vechiul Regat, cât şi în celelalte teritorii locuite de români. Fidel partizan al ideilor propagate de Spiru Haret şi Nicolae Iorga, nu pregetă să-şi îndeplinească misiunea de luminare a satului și de luptător pentru dreapta credinţă în comuna strămoşilor săi, Stoeneşti-Muscel, pe cursul superior al Dâmboviţei, unde ajunge în 1913, înfiinţând şi conducând mai multe bănci populare, obşti forestiere şi cooperative. La primul apel al regelui Ferdinand, ia parte la întreaga campanie militară (1916-1919), peregrinând printr-o ţară ajunsă la capătul puterilor, mobilizat în spitale de evacuare şi unităţi combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Budapesta. Iar la întoarcere, preotul-căpitan, îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916, de furia nemţilor, ridică o frumoasă biserică din piatră, în 20 de ani de trudă (1919-1939).

A iubit enorm vocația de profesor de muzică, fără să-şi neglijeze însă parohia rurală din Muscelul strămoşesc, păstorind-o timp de 52 de ani şi neîndurându-se să-şi părăsească enoriaşii pentru a preda definitiv la seminarul din Capitală. În cei 18 ani de profesorat la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, plămădeşte cu dragoste destinele a peste o mie de copii. Iar aceştia i-au întors dragostea pe măsura puterilor lor, mulţi dintre ei devenind flori ale Ortodoxiei româneşti.

Cei care mai trăiesc îşi reamintesc şi astăzi cu plăcere de orele sale de muzică, de excursiile pe care le organiza, de pasiunea pe care o punea şi mai ales de metoda sa didactică, sugestivă şi captivantă. Era de o bunătate rară, îi ajuta, ţinea foarte mult cu clasa şi o apăra, iar corurile pe care le dirija erau desăvârşite. „Popa Ghiţă” din Muscel se număra printre profesorii cei mai iubiţi de seminariştii câmpulungeni, argeşeni ori cernicani, mulţi dintre ei afoni. Prin talentul şi iscusinţa sa, a dovedit că muzica este o ramură de studiu importantă în formarea şi educarea tineretului, cu o singură condiţie însă: profesorul să aibă ţinuta, chemarea şi pregătirea necesare.

Bine văzut de toţi şi apreciat pentru cultura, râvna şi aptitudinile sale didactice, deşi nu era profesor universitar, a fost invitat în repetate rânduri de cărturarul Nicolae Iorga şi de comitetul de organizare să conferenţieze la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte (în perioada 1932-1943). Încrederea pe care i-a acordat-o profesorul Nicolae Iorga încă din studenţie (secretar personal) l-a determinat să accepte şi delicata sarcină de organizare, după război, a secţiei muscelene a Partidului Naţionalist Democrat, fiind ales deputat de Muscel (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I.C. Brătianu şi Ion Mihalache, cu numeroase intervenţii şi iniţiative parlamentare ce dovedeau şi talentul său oratoric.

Reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei îi identifică rapid rolul în rezistenţa armată anticomunistă condusă de lt. col. câmpulungean Gheorghe Arsenescu (primii luaţi în vizor erau intelectualii de prestigiu ai satelor) şi este arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950, după 14 luni de anchetă. Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite şi cruzimea călăilor din închisorile comuniste îi afectează grav sănătatea, dar nu-l zdrobesc sufleteşte. Bătrân şi bolnav, este impus la cote enorme, i se confiscă averea (inclusiv dota soţiei, primită în 1912), e ameninţat cu eliminarea copiilor minori din şcoli şi chiar cu împuşcarea dacă nu se înscrie primul în gospodăria colectivă ce trebuia înfiinţată în zonă de munte. Şi totuşi, păstrează legătura cu bunii săi prieteni, colegii seminarişti şi cei din studenţie, reuşind să organizeze la Bucureşti prima şi ultima reuniune jubiliară a absolvenţilor Seminarului Central din promoţia 1905, cu parastase pentru profesorii şi colegii dispăruţi. După evenimentele din decembrie 1989, spre dezonoarea urmașilor foştilor săi enoriaşi, aceştia vor rade de pe faţa pământului orice urmă a existenţei familiei Cotenescu în localitate, în afara bisericii şi a cavoului de familie.

Accesul este liber și se face prin respectarea restricțiilor în vigoare și printr-un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).

Total Views: 57 ,