8 Martie, zi de primăvară, cu iz de flori parfumate și cu senin, este în esență sărbătoarea tuturor femeilor lumii, fie ele copile, mame, surori, iubite, soții și prietene. Sufletul feminin reverberează în gingășia ghiocelului și dă sens iubirii, dar și tenacității, răbdării infinite, devotamentului și dăruirii absolute.
Pentru că „Dumnezeu nu poate fi peste tot, El le-a făcut pe mame”, afirmă un proverb arab, iar femeile au devenit „numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici” (W. M. Thackeray).
Putem defini femeia la infinit și tot ar mai rămâne ceva de spus. Lăsăm poezia să vorbească, prin glasul regretatului Grigore Vieru…„Mi-e dor de tine, mamă”
„Măicuța mea: grădină/ Cu flori, cu nuci și mere,/ A ochilor lumină,/ Văzduhul gurii mele!/ Măicuțo, tu: vecie,/ Nemuritoare carte/ De dor și omenie/ Și cântec fără moarte!/ Vânt hulpav pom cuprinde/ Și frunza o destramă./ Mi-e dor de-a tale brațe,/ Mi-e dor de tine, mamă./ Tot cască leul iernii/ Cu vifore în coamă./ Mi-e dor de vorba-ți caldă,/ Mi-e dor de tine, mamă./ O stea mi-atinge fața/ Ori poate-a ta năframă./ Sunt alb, bătrân aproape,/ Mi-e dor de tine, mamă.”
Nucleu al creației, femeia a inspirat poeme. Ea a definit și a întregit și personalitatea creatoare a scriitorilor și poeților noștri, căci George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu și, nu în ultimul rând Anton Pann, au avut alături femei soții și iubite, cărora le-au dedicat poeme și scrisori de dragoste. Toate acestea mărturisesc importanța extraordinară a femeii în viețile scriitorilor noștri, modul sublim în care ele i-au inspirat și i-au susținut.
„Femeia mea, durerea mea și viața mea./ Tu nu știi, că la rău și bine,/ Inima, gândul meu, lipite sunt de tine.” …spunea Tudor Arghezi.
„În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut/Am înțeles că sunt un om pierdut”, spunea și Minulescu.
Rebreanu afirma că „Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul vieții omului.”
Căutarea aceasta reciprocă îl neliniștea și pe Bacovia, care încerca să o înțeleagă: „Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,/Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori/Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,/Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori?…”
Iar soarele lumina mai frumos și luna strălucea mai limpede pentru Anton Pann, veșnicul îndrăgostit, când avea alături pe femeia dorită: „Azi soarele-a luminat/ Mai frumos, mai seninat, Că de ceea ce doream,/ Acum cu mine o am”.
Femeia rămâne eterna poveste a vieții, misterul ei și creația însăși. La mulți ani, femei din toată lumea!
Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești #10
Text de Mădălina Șchiopu