Muzeul Național al Literaturii Române organizează marți, 5 mai 2026, de la ora 16.00, la sediul său din Calea Griviței 64-66 – Sala Iosif Naghiu, Colocviul Vladimir Zamfirescu – 90, dedicat evocării marelui pictor la 90 de la nașterea sa. Evenimentul se va deschide cu o dezbatere la care vor participa acad. Mircia Dumitrescu, Mihai Ispirescu și Pavel Șușară, urmată de proiecția filmului Primul meu scenariu de Cornel Ghiorghiță. Seara se va încheia cu vernisajul expoziției „Mirel Zamfirescu”, care va avea loc în sala Al. Oprea.
Mihai Vladimir Zamfirescu s-a născut la 3 mai 1936, la Ploiești, și a încetat din viață pe 1 iunie 2020, la București. Personalitate marcantă a picturii românești și europene, Vladimir Zamfirescu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” la clasa Maestrului Corneliu Baba, avându-i ca profesori și pe Tiberiu Krausz și Aurel Vlad. În 1968 obține atestatul de pictor bisericesc și devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din 1991, devine profesor la Academia de Arte din București.
Opera sa, traversată de o profundă tensiune spirituală, reflectă o condiție existențială a culturii în derivă, a miturilor în agonie, pictorul asumându-și cu luciditate și patetism rolul de martor al unui amurg civilizațional. Aflată la intersecția dintre sacru și laic, dintre tradiția icoanei bizantine și modernitatea europeană, creația sa constituie una dintre cele mai complexe și personale contribuții la arta plastică românească a secolului XX.
„Tipul antropologic al picturii lui Vladimir Zamfirescu este chipul întors, chipul care se retrage; chipul eluziv, răsucit nu înăuntru, ci înspre despicătura prin care toată suferința lumii fie se scurge în afară, fie se revarsă, valuri-valuri, înăuntru. Temele sale fac parte dintr-o cosmogonie care ar fi completă numai dacă pictorul ar fi nemuritor și ar putea picta toată eternitatea. El nu este Dumnezeu, este un interpret al nodurilor creației. Un nod este un prilej de poticnire a vieții, o problemă: lucrul de care te împiedici când mergi întins, bucuros că toate îți merg. În miezul lor care despică lumea, viețile noastre sunt făcute din poticneli, din noduri, din împiedicări: iubirea, moartea, izgonirea, crima, trădarea, tortura, frumusețea. Tablourile lui Vladimir Zamfirescu sunt priviri aruncate acestor noduri ale vieții. Deși religioase în temă, ele nu aparțin exercițiului religios.” (Horia Roman Patapievici)
Artistul însuși a lăsat o formulare memorabilă a propriului demers: „Mi-am vindecat rănile pictură cu pictură, pentru ca acum să pot mărturisi că nimic nu este o bucurie mai mare decât aceea de a așterne pe pânză inseparabilele năluci ale trăirilor mele, îndoielile, melancoliile, stările intermediare, exaltările ori căderile mele.”
Lucrările lui Vladimir Zamfirescu se găsesc în colecții particulare și în muzee de artă din Franța, Anglia (Tate Gallery, Londra), Italia, Germania, Spania, Austria, Elveția, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia (Muzeul Pușkin), Iran, Turcia, Polonia, S.U.A., în colecții regale, mari pinacoteci și colecțiile unor șefi de stat din Norvegia, Danemarca, România, Italia, China, Bulgaria, precum și în Colecția Muzeului de Artă al Vaticanului.
De-a lungul timpului a primit numeroase distincții: Premiul Trienalei Internaționale de la Sofia (1971); Bursa Academiei Regale Suedeze (1980); Bursa Academiei Italiene pentru Pictură și Medalia Raffael a Academiei Caravaggio din Roma (1982); Ordinul Național pentru Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2003); titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Artă din Cluj (2006).
