EVENIMENTE CU PUBLIC
Luni, 18 mai 2026, ora 11.00
Aula Academiei Române, Calea Victoriei 125
Sesiune omagială „Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea”
Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române organizează sesiunea omagială „Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea”, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la beatificare și a 25 de ani de la alegerea ca membru de onoare al Academiei Române.
Alocuțiuni:
Acad. Marius Andruh, președinte al Academiei Române
Acad. Wilhelm Dancă, vicepreședinte al Academiei Române
E.S. Monseniorul Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România și Republica Moldova
IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București, membru de onoare al Academiei Române
PS Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti
Acad. Mircea Martin
În program: Lansarea volumului „Țărmurile liniștii” de Karol Woytila/ Ioan Paul al II-lea
Traducere de Vasile Moga, selecție și note de Constantin Geambașu
Invitată: soprana Arlinda Morava
Moderator: prof. univ. dr. Ioan Cristescu.
___________
Joi, 21 mai 2026, ora 18.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
„La început a fost Visul. Leonid Dimov – 100” | Expoziție documentară
Muzeul Național al Literaturii Române îi invită pe iubitorii de cultură din capitală la vernisajul expoziției „La început a fost Visul. Leonid Dimov – 100”. Amfitrionul evenimentului va fi criticul și istoricul literar Ioan Cristescu – directorul Muzeului Național al Literaturii Române, iar lista invitaților îi include pe: criticul literar și scriitoarea Luminița Corneanu – curatorul expoziției, alături de prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter și conf. univ. dr. Răzvan Voncu, critici și istorici literari.
Expoziția valorifică documente (manuscrise, fotografii, acte personale, extrase din documente ale Securității sau dedicații autografe, multe dintre acestea, inedite) provenind din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, din arhiva personală a fiicei poetului, Ileana Moise-Dimov, din arhiva personală a profesorului Ion Bogdan Lefter, din arhiva CNSAS și de la Arhivele Naționale ale României, precum și înregistrări din arhiva Radio România.
Biografia și opera lui Leonid Dimov sunt prezentate în contextul epocii, cu un accent particular pe apartenența poetului la Grupul Oniric și pe urmărirea extensivă a membrilor acestuia de către organele Securității timp de peste două decenii.
Detalii, aici.
___________
Sâmbătă, 23 mai 2026
Noaptea Muzeelor – ediția a XXII-a la Muzeul Național al Literaturii Române
Sâmbătă, 23 mai 2026, Muzeul Național al Literaturii Române invită publicul larg să participe la cea de-a XXII-a ediție a proiectului cultural „Noaptea Muzeelor”, un eveniment care transformă spațiile muzeale într-un traseu viu de artă, literatură, muzică și dialog cultural.
Evenimentul se va desfășura atât la sediul expoziției de bază din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, cât și la casele memoriale ale MNLR, oferind vizitatorilor acces gratuit la expoziții permanente și temporare, proiecții de film, concerte, lecturi publice și tururi ghidate personalizate.
În fiecare an, peste 1000 de vizitatori trec pragul muzeului în cadrul acestui proiect, confirmând interesul constant pentru redescoperirea literaturii române prin experiențe culturale interactive și accesibile tuturor categoriilor de public.
Programul evenimentelor – sediul MNLR, str. Nicolae Crețulescu 8:
Ziua de 23 mai debutează la ora 14.00 cu un tur ghidat dedicat copiilor și adolescenților, susținut de Matei Nițulescu (10 ani), cunoscut drept un tânăr prieten al MNLR și o prezență activă în mediile culturale bucureștene. Acesta va oferi o perspectivă proaspătă și neconvențională asupra muzeului, prin ochii unui tânăr pasionat de literatură, dans contemporan și teatru, participant la workshop-uri și evenimente desfășurate în cadrul TNB, FNT, FITS, CNDB și ARCUB.
La ora 16.00, publicul este invitat să descopere proiectul „Mon coup de cœur au musée”/ „Preferatul meu din muzeu”, realizat în colaborare cu artistul Laurent Piot, un parcurs personalizat prin expozițiile muzeului, construit în jurul unor alegeri subiective și emoționale ale specialiștilor din muzeu, care pun accent pe relația intimă dintre vizitator și obiectul cultural.
În continuare, la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției de artă contemporană semnate de Ana Maria Ariciu, intitulată „Grădini interioare”. Expoziția propune o incursiune vizuală în spațiile intime ale memoriei și ale imaginarului, construite ca un dialog între fragilitate și regenerare.
De la ora 18.00, va începe un tur ghidat în expoziția Leonid Dimov (1926 – 1987), un proiect dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Leonid Dimov, poet și traducător român, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist.
Seara continuă la ora 19.00, în grădina MNLR, cu un concert live susținut de Lorena Oltean, alături de muzicienii Cristi Drâmba (cobză și chitară), Maros Zopko Sima (vioară) și Vlad Alexandrescu (fluiere). Programul muzical propune o fuziune între sonorități tradiționale și reinterpretări contemporane ale folclorului.
La ora 22.00, spațiul muzeal se transformă într-o sală de proiecție, găzduind o selecție de scurtmetraje realizate absolvenți ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) și ai Universității Hyperion, oferind o platformă tinerilor creatori din domeniul cinematografiei. Vor fi proiectate scurtmetrajele: Dionysos Kabaret de Dragoș G. Baciu; Dezrădăcinare de Patricia Preda și Alina Bracaci; Sunny de Andreea Parfenov; Asteroidul de Daria Prundea; Un Cuplu Triasic de Iulia Teodora Turicianu.
Noaptea se încheie simbolic la ora 24.00, cu programul „Invitații de la Miezul nopții”, care îi aduce pe scenă pe Flaviu Crișan, Costel Cașcaval și Aurelian Temișan, într-un moment artistic special, dedicat întâlnirilor neașteptate dintre teatru, muzică și performance.
Publicul va avea acces în muzeu până la ora 1.00
Evenimente la casele memoriale ale MNLR:
Între orele 14.00 și 19.00, Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (strada Mărțișor nr.26) găzduiește maratonul de poezie „În patria literaturii argheziene”. Evenimentul reunește poeți consacrați și autori aflați la început de drum, care vor lectura texte proprii într-un spațiu simbolic dedicat uneia dintre cele mai importante voci ale literaturii române. Întregul eveniment va fi moderat de criticul literar Sever Avram, profesor la Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart”, iar atmosfera va fi completată de fundalul muzical oferit de artistul Andrei Bucureci.
La ora 19.30, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” (strada George Bacovia nr.63) devine scena unui concert special susținut de Ovidiu Mihăilescu, dedicat universului poetic bacovian. Artistul lucrează în prezent la un nou album inspirat integral din versurile lui George Bacovia, continuând astfel dialogul dintre muzică și poezie.
La ora 20.00, la Casa Memorială „Anton Pann” (strada Anton Pann nr.20), va avea loc un mini-recital susținut de Duo Dimitrie Cantemir, parte a Ansamblului cameral de Muzică Veche „Anton Pann”, propunând o incursiune în sonoritățile muzicii vechi și în patrimoniul cultural românesc.
Casele Memoriale ale MNLR vor fi deschise pentru public până la ora 24.00.
Toate evenimentele din cadrul „Nopții Muzeelor” sunt cu acces gratuit. Publicul este invitat să participe liber la activități, să exploreze spațiile muzeale și să descopere literatura română prin experiențe artistice contemporane, interactive și multidisciplinare.
EXPOZIȚII PERMANENTE
Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vă invităm să vizitați spațiul expozițional Atelier de artist – Margareta Sterian, deschis la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare. Tarife, aici.
EXPOZIȚII TEMPORARE
Expoziția „Platforma adolescentului Filip” a artistului Cătălin Marius Negoiță
Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „P. Creția”, Calea Griviței 64-66
6 – 30 mai 2026
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția „Platforma adolescentului Filip” a artistului Cătălin Marius Negoiță.
Personajul principal al acestei expoziții este, doar în parte, unul imaginar. Asta nu se întâmplă doar pentru că arta nu este o copie a vieții, ci pentru că Mugur Călinescu, personajul care în imaginația autorului se transformă în adolescentul Filip, a fost un om despre existența căruia noi, concetățenii lui, am aflat abia în urmă cu câțiva ani. Din păcate, în ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste, prea puțini au fost românii curajoși, care au îndrăznit să protesteze.
Expoziția va fi putea fi vizitată până în 30 mai 2026, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Tarife, aici.
Detalii, aici.
______________
Expoziția „Instantanee spre neuitare”
Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „Al. Oprea”, Calea Griviței 64-66
12 – 28 mai 2026
Centrul Cultural ART4ALL, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, organizează, în cadrul proiectului Video Forum Virtual al Artiștilor Români de Pretutindeni, conceput și realizat de Daniela VOICILĂ DRĂGULESCU și Bogdan DRĂGULESCU, expoziția „Instantanee spre neuitare” cu imagini realizate în timpul filmărilor dedicate ilustrării destinelor creative ale unora dintre cei mai prolifici plasticieni contemporani: Mircia Dumitrescu, Mircea Roman, Aurel Vlad, Ruxandra Sibil Mermeze și George Tzipoia.
Expoziția este o incursiune vizuală în culisele creației, unde fotografia și imaginea în mișcare devin martori ai procesului artistic. Aceste imagini vor alcătui un jurnal vizual al proiectului, o privire din culise care completează și îmbogățește experiența filmelor.
Expoziția va fi putea fi vizitată până în 28 mai 2026, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Tarife, aici.
______________
Expoziția Update Required
Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „Al. Condeescu”, Calea Griviței 64-66
5 – 30 mai 2026
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția personală a artistului Sergiu Roman, intitulată Update Required, un proiect care reunește pictură și scurtmetraje într-un demers vizual contemporan.
„Expoziția Update Required marchează fără nici o umbră de îndoială un prag de reconfigurare conceptuală. Pentru Sergiu Roman, acest moment reprezintă mai mult decât o premieră; este o mutație asumată a limbajului artistic, o ieșire necesară din cadrul static al picturii pentru a stăpâni timpul și sunetul prin filmul de autor. Identificând în pictură o limitare structurală în fața fluxului dens de idei metafizice pe care dorește să le exploreze, artistul alege creația filmică și experimentul video drept noile instrumente privilegiate de analiză, disecție și asediu asupra realității. Vorbim așadar de un eveniment inter-mediatic, de pictură și proiecție de scurtmetraje.” – Diana Roman, critic de artă
Detalii, aici.
______________
TZARA DADA – instalație de pictopoeme | Mircia Dumitrescu, Mihai Zgondoiu, Dan Mircea Cipariu
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
16 aprilie – 30 iunie 2026
Parte a proiectului Tzara Dada (www.tzaradada.ro), expoziția prezintă publicului o instalație de pictopoeme, realizată în spiritul Dada de artiștii Mircia Dumitrescu și Mihai Zgondoiu, alături de scriitorul Dan Mircea Cipariu. Curator: Monica Morariu.
Lucrările artistului Mihai Zgondoiu evocă un spirit critic față de clișeele de gândire din societatea noastră actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.
Deși Mircia Dumitrescu nu este un artist dadaist în sens strict, în opera sa se pot identifica ecouri și influențe subtile ale dadaismului, integrate într-un limbaj personal, profund intelectual și legat de tradiția culturală, care depășește limitele rigide ale artei tradiționale. Spre deosebire de Mihai Zgondoiu, care propune o artă a prezentului, a criticii și a experimentului, Mircia Dumitrescu construiește o artă a memoriei culturale și a dialogului cu literatura, lucrările sale având o dimensiune reflexivă, intelectuală, un dialog constant cu trecutul și identitatea culturală.
Instalația este completată de textele scriitorului Dan Mircea Cipariu, adevărate „poezii ale hazardului‟, care recuperează și reinterpretează spiritul DADA prin fragmentare – discurs rupt, ne-liniar, asociații neașteptate, colaj textual – amestec de registre și stiluri, adaptându-l la contextul expozițional. Textele sale devin instrumente de explorare a realității actuale prin absurd și joc.
Detalii, aici.
______________
Expoziția „Ilustrația de carte / In memoriam Constantin Baciu”
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, Muzeul Național al Literaturii Române a deschis expoziția „Ilustrația de carte / In memoriam Constantin Baciu”, dedicată evocării operei artistului Constantin Baciu, pictor și grafician cu o bogată activitate în domeniul ilustrației de carte. Expoziția cuprinde o serie de panouri care ilustrează volumul „Amintiri din copilărie” al lui Ion Creangă.
Opera sa se remarcă printr-o îmbinare armonioasă între tradiție și modernitate, artistul explorând teme precum identitatea, memoria și relația omului cu mediul înconjurător. În creațiile sale, Baciu folosește adesea simboluri inspirate din folclor și din universul rural, reinterpretate într-o manieră contemporană.



![mini-Cafeneaua critică on-line [playlist]](https://culturaindirect.ro/wp-content/uploads/2021/03/mini-Cafeneaua-critica_facebook-event-cover-1-218x150.jpg)





















![Litera Mov [playlist]](https://culturaindirect.ro/wp-content/uploads/2020/08/LiteraMOV_eventFB-02-100x70.jpg)
![mini-Cafeneaua critică on-line [playlist]](https://culturaindirect.ro/wp-content/uploads/2021/03/mini-Cafeneaua-critica_facebook-event-cover-1-100x70.jpg)
![După 30 de ani. Recitind literatura postbelică [playlist]](https://culturaindirect.ro/wp-content/uploads/2020/07/Dupa-30-ani_eventFB-100x70.jpg)