Muzeul Național al Literaturii Române organizează sâmbătă, 21 februarie, între orele 14.00-18.00, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu 8, în cadrul Atelierului de creație Poezie în viață, coordonat de Nina Vasile, o întâlnire cu scriitorul Vasile Gribincea.
„Primul motiv pentru care am dorit să-l invit pe Vasile Gribincea (n.1997 Chișinău) în Atelier a fost o cercetare comună în legătură cu opera lui B. Fondane, mai exact o practică de natură teoretică și critică, aplicată la operele literare. Citindu-i articole din reviste (Familia, Contrafort, Ficțiunea, Revista Literară) și, primind volumul său de poezie – Coerența labirintică (un debut la Editura Cartier, 2023), m-am gândit la specia aceasta mai rară de poeți-critici care nu sunt îndeajuns de cunoscuți, uneori nici apreciați. Nu este și cazul lui Vasile Gribincea, întrucât această primă carte a sa are mai multe premii (între care Premiul „Cartea de Poezie a Anului 2023” secțiunea debut, acordat de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor din București). Apoi s-a întâmplat să remarc atenția lui la coincidențe existențiale (sau sincronicități cum le spunea C. G. Jung). Așadar, am putut descoperi un scriitor complex: este un critic extrem de atent și pregătit teoretic, în același timp cu o intuiție precisă a identității literare a celor care au avut privilegiul de a fi „subiectul” lui Vasile Gribincea, în cronică, eseu sau interviu. Ca poet este înclinat către experiment. Calitatea sa evidentă pentru mine acum este o conștiință foarte clară a poeticității unui anumit tip de observație tipică unei minți teoretice, astfel că el reușește să facă poezie din puterea încă neexplorată a conceptelor pe care le-am putea numi filosofice, prin sugestia unui spațiu mental rarefiat aflat undeva în Lumea Ideilor (cu zicere de la Platon). Însă nu este vorba de o poezie „cu concepte filosofice” cum s-ar crede ci de o privire teoretică personală ce se aplică la sentimente sau stări, întâmplări emoționale care nu devin concepte dar preiau anvergura profunzimii și extinderea cumva universală a conceptelor. La fel de bine se poate spune că Vasile Gribincea simte pulsul emoțional al conceptelor. Stăpânește, am putea spune, principiul kantian al fuziunii între concept și intuiție (Kant spunea: „concepte fără intuiție sunt goale, intuițiile fără concepte sunt oarbe”). Dar, mai degrabă aș alege aici o altă analogie: dacă pornim de la prejudecata „dezavantajului” unei minți care se ocupă de obicei cu critica literară, având și conexiuni cu estetica filosofică (înțelegerea filosofică a artei), dacă vedem această situație precum prezența unei „boli” ce perturbă poezia obișnuită, avem șansa să descoperim pur și simplu poezia genuină a spiritului critic-poetic, așa cum s-a întâmplat uneori cu poezia orbilor, surzilor, nebunilor, autiștilor și cu orice altă boală ce devine, fie prin asumare, fie prin transcriere directă, o altă poezie, un fel de reinventare a poeziei dinspre limitele date tocmai de absența unor „algoritmi” familiari, acceptați de obicei ca indicatori valorici în artă. Cazul cunoscut al epilepsiei lui Dostoievski este doar un exemplu între multe altele. Forța de convingere a unei scriituri diferite pe care o dă volumul Coerența labirintică a lui Vasile Gribincea, este, din punctul meu de vedere, un caz aparte în sensul acesta: de regăsire a poeziei în ceea ce, de obicei, era și este o limită. Nu știm cât de departe poate fi dusă această transfigurare poetică a privirii pe care o numesc „critică” în lipsă de alt termen, fiind însă mai mult decât atât, dar cred că experiența unui asemenea caz existențial al poeziei actuale, merită cunoscută în general, cu atât mai mult pentru tinerii participanți în Atelierul de Creație Poezie în Viață.
În final, aș vrea să exemplific cele spuse aici, cu precizarea că am ales primul poem al volumului pentru caracterul implicit de manifest poetic sau de ars poetica a sa, fiind o renegare tocmai a modului conceptual de a privi, ca și cum vede cu mintea, somnul, visul, subconștientul: „Pentru noi, acum: / textul care cuprinde tot/ ce am vrut/ să spunem și/ n-am spus (…)/ textul ce/ cuprinde / lucrurile/ care nu ar fi/ niciodată/ gândite (…) dacă / există/ ceva/ în afară/ de realitate/ am vrea/ să ajungem și/ în legătură / cu asta/ la claritate” (Ușa întredeschisă). Fără să fie monocord, Vasile Gribincea găsește resurse noi experimentând în alt poem forța magică a cuvântului poetic: „te pot /face să spui/ ce nu știai că ai/ de spus.//eu sunt un fel de a privi/ în tine, prin tine, spre orice” (subl. V. Gribincea, Îmbrățișatele voci, 1 7/7)”. (Nina Vasile, coordonatoare Atelier de Creație Poezie în Viață)
Alte detalii: https://www.facebook.com/caleapoeziei; https://www.facebook.com/groups/Taller.Poeticperformance/
