Atelierul de Creație Poezie în viață

0
28

Atelierul de Creație Poezie în viață își reia activitatea pentru anul școlar/universitar 2025-2026. Sesiunile Atelierului se vor desfășura la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din str. N. Crețulescu 8, între orele 14.00 -18.00.

Pentru cei interesați, Atelierul este gratuit și nu necesită înscriere. Ulterior Concursului, participarea este benevolă iar selecția practic se face  în  funcție de afinitatea fiecăruia cu ceea ce se lucrează.

Prima întâlnire va fi pe data de 22 noiembrie 2025. Vor participa tinerii selectați în urma Concursului de Creație/ ediția a 3-a, dar și cei care au dorit să cunoască Atelierul și au fost  prezenți la Festivitatea de Premiere din data de 15 noiembrie 2025.  De data asta ne vom cunoaște mai bine între noi și, de asemenea, cei care vor dori vor citi poemele lor.

Pentru acest prim Atelier se va continua exercițiul început la Festivitate.
Așa cum am afișat în prezentarea Atelierului de creație Poezia în viață, tinerii vor experimenta tehnici de scriitură, modalități de creativitate poetică sau existențială și pentru că uneori avem invitați, ei pot cunoaște noile generații de poeți, personalități din literatură, muzică, teatru, pictură, dans sau alte domenii de cunoaștere.

Ideea Atelierului, între altele, este aceea de a experimenta nu doar un fel diferit de a vedea poezia, arta în genere, ci și „punerea în starea de a face poezie” (după vorba lui Brâncuși), înainte de a o scrie efectiv. Cum în zona de atelier interior sunt posibile descoperiri ale unui fel diferit de a fi al poeziei, unul care este provocat conștient dar și prins întâmplător în anumite momente de improvizație/inspirație de tip performance, propunem noilor participanți, celor care vor veni în urma selectării prin Concursul de poezie pentru tineri, poeme care sunt de înțeles în ceea ce au experimental, perfectibil și, în același timp, cu secvențiale străluciri pentru care merită atenție.

Într-un anumit sens este, fără să se confunde, un creative writing. Deosebirea fundamentală, însă, este că scrierea în acest atelier nu urmează metoda imitativă ci folosește, conform unei structuri interdisciplinare, toate artele, chiar alte domenii de cunoaștere, diverse exerciții create anume pentru a pregăti, a descoperi, „cu materialul participanților”, propriile teme, potențialități personale de înțelegere, scriitură, observație, percepere.

Misiunea Atelierului de creație Poezie în viață este de a-i duce pe tineri până la momentul debutului, în volum sau în reviste literare (cum ar fi Luceafărul de dimineață).

Detalii: 0728 494038, Nina Vasile, coordonator Atelier

Despre desfășurarea Festivității de premiere, precum și despre Atelier, veți putea urmări aici: https://www.facebook.com/caleapoeziei

Total Views: 28
Articolul precedentLiviu Rebreanu – 140
Articolul următorExpoziție BAUHAUS – THE VISION OF ART