În acest an se împlinesc 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și 300 de ani de la moartea sa. În acest important context, pentru a pune în valoare opera literară, filosofică, etnografică, istoriografică, muzicologică, muzicală, precum și personalitatea politică a lui Dimitrie Cantemir, Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în parteneriat cu Academia Română și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în perioada 7 – 9 noiembrie 2023, la București, Conferința Internațională Dimitrie Cantemir 350.
Lucrările conferinței se vor desfășura în Aula Academiei Române, la sediul din str. Nicolae Crețulescu nr. 8 al Muzeului Național al Literaturii Române, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și la Teatrul Dramaturgilor Români.
În cadrul evenimentului va fi organizat și un concert de muzică scrisă de Dimitrie Cantemir, susținut de reprezentanții Conservatorului Universității „Bahceșehir ”și un spectacol de teatru.
PROGRAM:
7 noiembrie
DESCHIDEREA OFICIALĂ
AULA ACADEMIEI ROMÂNE – ora 11.00
- Ioan Aurel Pop – Președinte al Academiei Române
- S. Dl. Özgür Kıvanç Altan – Ambasadorul Turciei la București
- Enver Yucel – Președinte, Universitatea Bahçeșehir Istanbul
- Mircea Dumitru – Vicepreședinte al Academiei Române
- Victor Spinei – istoric și arheolog, membru al Academiei Române
- Adrian Dupu – Secretar de Stat, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova
- Andrei Luca – Director Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință – Ministerul Afacerilor Externe
- Ștefan Lemny – istoric
- dr. Igor Șarov – Rector al Universității de Stat din Moldova
- Andrei Eșanu – membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române
- Cristian Anița – Director General Arhivele Naționale ale României
- Cristina Popescu, Director General al Romfilatelia – Prezentarea emisiunii de mărci poștale dedicată aniversării a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și 300 de ani de la moartea sa
Moderator: Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu
7 noiembrie
ISTORIE- LITERATURĂ
MNLR str. Nicolae Crețulescu – ora 16.00
- Mihai Cimpoi – membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române
- Hab. Gheorghe Bobînă – filozof
- Ștefan Lemny – istoric
- Valeriu Matei – membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române
- Andrei Eșanu – membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române
- İbram İldîz – Președinte Asociația Româno – Turcă ARTĂ FĂRĂ FRONTIERE
- Prof. Univ. Dr. Nicolae Brînzea – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
- Univ. Dr. Eugen Munteanu – Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Ion Hadârcă – membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române
Moderator: Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu
8 noiembrie
MUZICOLOGIE
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ – ora 11.00
- Univ. Dr. Mireille Rădoi– Director General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”
- Constantin Răileanu – Președinte al Asociației pentru Cultură și Tradiție ‚,Anton Pann’’
- Erman Türkili – Decan, Conservatorul Universității Bahçeșehir
- Univ. Prof. Dr. Mehtap Demir – Lector, Universitatea din Istanbul Conservatorul de Stat Departamentul de Etnomuzicologie
- Eduard Rusu – manager cultural, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și artist liric Operă Națională Română din Iași, doctor în Istorie al Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Fikret Esat Karakaya
- Dr. Nilgün Doğrusöz Dişiaçık – Conservatorul Universității Bahçeșehir
Moderator: Dr. Constantin Răileanu
Prânz
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ – ora 15.30
- Mehmet Uğur Ekinci – Universitatea de Științe Sociale, Ankara
- Enver Yucel – Președinte, Universitatea Bahçeșehir Istanbul
- Aslihan Umar – Director, Conservatorul Universității Bahçeșehir
- Univ. Dr. Nicolae Gheoghiță – Universitatea Națională de Muzică din București
- Osman Ozturk – Președinte de Onoare al Asociației de Artă Istanbul, IST SANAT
Concert Compoziții DIMITRIE CANTEMIR și Compoziții turcești– ora 18.00
Conservatorul Universității Bahçeșehir
- Dr. Hyun Sook Tekin – pian
- Erman Turkili – vioară
- Lecturer Șafak Erișkin – violoncel
9 noiembrie
SPECTACOL
TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI – ora 18.00
”DELIR ÎN DOI” de Eugène Ionesco
Traducerea: Ülkü Tamer
Regia: Assoc. Prof. Senem Cevher
Distribuția: Beste Özen, Özkan Özen