Cum bine știm, Eminescu a fost un mare patriot, preocupat de îndeplinirea visului de unire a tuturor românilor, din păcate realizat doar pentru o scurtă perioadă din istoria noastră.
În 1870, studenții români aflați la Viena decid să organizeze la Putna o serbare menită a-l omagia pe Ștefan cel Mare. Unul dintre cei mai activi susținători ai acestei inițiative este Mihai Eminescu, care va fi numit „secretar al Comitetului Central pentru serbarea de la Putna”. În această calitate va susține o activitate epistolară atât cu oficialități și instituții, cât și cu alți organizatori. Practic, această manifestare, care se dorea a fi cât mai amplă, se preconiza a fi un manifest pentru unirea culturală a tuturor românilor. Până la urmă, manifestarea se va amâna pentru august 1871, când se va organiza cu aceeași ocazie și un Congres studențesc, inițiativă a entuziastului Eminescu. Amânarea va fi cauzată de izbucnirea războiului franco-prusac, dar și de falimentul băncii în care se păstrau fondurile obținute din donații. Serbarea va fi organizată de Societatea „România Jună”, înființată ca urmare a fuziunii celor două societăți ale românilor din Viena („Societatea Literară-Științifică a românilor din Viena și Societatea Literară-Socială „România”). Primul președinte al acestei Societăți va fi ales Ioan Slavici, iar Eminescu va deveni secretar. Poetul s-a simțit toată viața foarte legat de „România Jună”, dovadă că va trimite societății studenților români din Viena poemul „Luceafărul”, care va fi publicat în 1883, în „Almanahul Societății Academice Social-Literare România Jună” din Viena. Proiectul programului consemnat de secretarul Eminescu și transmis diverșilor organizatori va fi în principiu unul religios (pretextul organizării manifestării fiind împlinirea a 400 de ani de la sfințirea mănăstirii), lucru agreat în principiu de autoritățile austro-ungare. Serbarea va fi deschisă de cele 21 de salve de tun urmate de o slujbă religioasă și o prelegere ținută de tânărul A.D. Xenopol, despre măreția lui Ștefan cel Mare, ca simbol al neamului românesc, lucru privit cu suspiciune de autorități, care încercau să reprime orice manifestări naționaliste ale românilor prezenți. În cadrul manifestării populare ce a urmat momentelor solemne s-a remarcat și junele violonist Ciprian Porumbescu, în vârstă de doar 17 ani. La sfârșitul manifestărilor, studenții vor obține cu greu de la prefectul Renney dreptul de a ține un congres. Acesta se temea, pe bună dreptate, că tinerii români vor aborda teme delicate. Evident, discuțiile au fost aprinse și au durat până târziu în noapte, fiind urmate a doua zi de o nouă rundă, la fel de animată. Acest lucru l-a făcut pe Eminescu să exclame, într-o discuție cu Slavici: „Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează… facem ce știm și lumea vine după noi”. Practic, această serbare de la Putna a devenit prima reuniune a studenților români de pretutindeni, propunându-se ideea de organizare a societății studenților români oriunde se aflau aceștia, precum și înființarea unei publicații comune, cu caracter literar-științific, ce ar fi urmat să fie tipărită la Viena, puternic centru universitar frecventat de români. Din păcate, planul a rămas în stadiu de proiect, dar această întâlnire a reprezentat un puternic imbold pentru tinerii români de a lupta pentru emancipare și unire.
Pentru a exemplifica eforturile depuse de tânărul poet, vă invităm să lecturați pe site-ul MNLR una dintre numeroasele epistole redactate de Eminescu de la Viena, în aprilie 1870, când proiectul era încă în faza de coagulare.
„COMITETUL CENTRAL
PENTRU SERBAREA LA MORMÂNTUL
LUI ȘTEFAN CEL MARE
(Viena, aprilie 1870)
Scumpe domnul(e) și frate,
Răspunsul ce ni-l faceți în numele comitetului domniei voastre este așa de frumos precum îl putem aștepta numai de la junimea studioasă din orașul unde s-a născut conștiința națională a românilor. Din început chiar nu ni era permis câtuși de puțin a ne îndoi cumcă ideea aceasta nu va fi aprobată și de d-voastre.
Junimea de pe la celelalte facultăți a îmbrățișat cu căldură ideea încât sunt în fericita pozițiune de a vă putea anunță cumcă nu putem avea decât o reușită cât se poate de bună și frumoasă.
Cât despre regim, el nu ne poate împiedica de loc, pentru că serbări de asemenea natură sunt permise în întregul Austriei, și nu numai că sunt permise, ci sunt un drept esențial al vieței constituționale. Alte împregiurări iar nu mai sunt în stare de a opri cursul lucrurilor, căci ideea și-a făcut calea în inimile oamenilor de bine. Singurul lucru ce am de-a vă preveni e că, dacă vă simțiți în stare de-a contribui materialmente (lucru la care îndealtfel nu vă obligă nimenea), ar fi bine ca colectele să le trimiteți mai curând, pentru a se putea confecționa urna de argint, care va fi cu atât mai prețioasă cu cât vom recurge la mai multe mijloace din diferite locuri. Din parte-ne vă reasigurăm că nici o piedică nu ni mai stă în calea scopului nostru, decât doar propria noastră neglijență și nevoință.
Mulțumindu-vă din nou pentru prevenitorul d-voastre răspuns, te rog scumpe domnule, să primești încredințara stimei și afecțiunei mele.
Președinte, Secretar,
- Teclu M. Eminescu
Adresa este: Nic Teclu, Wien, Leopoldstadt: Hotel National.
Domniei sale
Domnul Președinte al Comitetului ad-hoc din Blaj”
Scrisoarea este reprodusă după „Eminescu în corespondență”, vol. II, cu prefață, notă asuprea ediției și comentarii de Dimitrie Vatamaniuc, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 1998, București.
