Despre rolul și importanța lui Vasile Alecsandri în epoca sa, despre omul, creatorul și diplomatul Vasile Alecsandri, ne vorbesc acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, conf. univ. dr. Paul Cernat și CS I Zamfir Bălan și prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, cu ocazia aniversării bicentenarului nașterii lui Vasile Alecasandri. Evenimentul, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, a avut loc în data de 14 iulie 2021, la Clubul Academicienilor (Calea Victoriei 125).
Vasile Alecsandri – poet, prozator, dramaturg, diplomat și membru fondator al Academiei Române – a avut o activitate prodigioasă, indispensabilă pentru mediul cultural din perioada 1840-1890. Numele său este legat de epoca începuturilor literaturii române în sens modern, contribuind la întemeierea Teatrului Național, alături de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi. În plan politic, în 1858-1859, numele său a fost vehiculat ca posibil candidat cu şanse la obţinerea domniei Moldovei. Scriitorul s-a retras, susţinându-l pe viitorul ales, Al. I. Cuza, care, după dubla alegere, din 5 şi din 24 ianuarie 1859, a unit cele două Principate. În 1881, când Carol I a fost încoronat ca monarh al României, Alecsandri a compus Imnul regal român, intonat prima dată în 1884, pe muzica lui Eduard Hübsch. Cunoscut şi ca Trăiască Regele, cântecul a fost intonat până în 1947, când Regele Mihai a fost obligat să abdice.
În 1840 este numit director al Teatrului Național din Iași, unde și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează aproximativ 2.000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie 1840 s-a jucat Farmazonul din Hârlău, moment considerat nașterea dramaturgiei românești, iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine. A fost un neobosit călător prin țară, străbătând capitalele și principalele orașe ale țărilor europene, ajungând până în Asia și Africa din curiozitatea de a descoperi cultura celuilalt (paginile de memorialistică fiind surprinse în ziarul de călătorie), dar și din motive ce țineau de misiune diplomatică și de lupta pentru Unire. A fost apreciat atât în țară, unde primește Marele Premiu Năsturel-Herescu al Academiei Române, cât și la Montpellier, unde i se acordă Premiul Gintei Latine, în 1878.
