Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 12 iunie 2025, ora 18.00, la sediul său din Calea Griviței 64-66, sala „P. Creția”, la vernisajul expoziției de artă vizuală a lui Mihai Moldovanu, intitulată „Simboluri călătoare”, care va fi prezentată de dr. Roxana Păsculescu, critic și istoric de artă.
Realizate într-o tehnică originală, dezvoltată și rafinată în timp, lucrările artistului Mihai Moldovanu ne invită într-un univers special de culoare și forme, în care recursul la simbolul creștin, dar și la cel alchimic devine bornă a privirii și a interpretării creației sale.
Mihai Moldovanu ne propune cu această expoziție personală denumită „Simboluri călătoare”, să descoperim cum vede, înțelege și își asumă estetic, o serie de elemente de mare încărcătură spirituală din tradiția populară cu care a rezonat. Artistul mărturisește: „De la reprezentările cusute pe ii și lucrările mele este o mare diferență, dar intenția mea este aceea de a reconstrui simbolul într-o artă cultă unde jocul compozițional decorativ și proporția formelor sunt cu bună știință hiperbolizate”.
Pe lângă Pomul vieții, Ochiul, Rombul, Cârlig
Abordarea simbolurilor, dar mai cu seamă, reinterpretarea lor de către acest artist demonstrează valoarea unor punți de legătură între tradiție și modernitate.
Îmbinând în opera sa, două arte distincte, arta decorativă și pictura, Mihai Moldovanu reușește să creeze, fascinante lucrări de artă într-un stil profund personal.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 11 – 28 iunie 2025, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.