Lansare de carte | „Cișmigienii” de Eugen Cadaru

0
676

Muzeul Național al Literaturii Române a găzduit vineri, 9 octombrie 2020, evenimentul de lansare a cărții „Cișmigienii” de Eugen Cadaru, apărută la Editura Polirom. Invitați la un dialog pe marginea acestei cărți au fost prof. Luigi Bambulea, cercetător științific la Muzeul Național al Literaturii Române, Florin Kevorkian, actor, regizor, director de casting, și autorul romanului, Eugen Cadaru, rolul de moderator revenindu-i Loretei Popa. Eugen Cadaru crede despre sine că este definit cel mai bine de expresia „exploring around”. Are o curiozitate teribilă cu privire la modul de alcătuire și de funcționare a Universului, precum și cu privire la rostul a tot ceea ce există. Folosind asemenea date personale, probabil că ar fi trebuit să devină om de știință, dar viața a lucrat altfel și în prezent deține o licență în științe juridice și un doctorat în cinema. Despre cartea sa, Luigi Bambulea, cercetător științific la Muzeul Național al Literaturii Române, afirma: „Un critic literar riscă, atunci când desface petală cu petală o carte, explicând-o, să devoaleze un mister și să nu mai lase nimic de făcut cititorilor și, de cele mai multe ori, nici măcar autorului. O carte depășește proba timpului în măsura în care reușește să se integreze într-o memorie a culturii, în măsura în care reușește să intre în dialog cu alte cărți anterioare. Eugen Cadaru nu este un debutant, creează de mult timp și știe ce face. Este doctor în arte cinematografice, în cadrul UNATC București, o persoană atașată în mod serios, științific, nu doar la nivelul sensibilității, de tot ceea ce înseamnă artă”.

Vizionați evenimentul de lansare a cărții „Cișmigienii”, de Eugen Cadaru, aici:

Total Views: 675 ,