„Marin Sorescu – 86” | Dezbatere on-line

0
103

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să urmăriți dezbaterea dedicată poetului, dramaturgului, prozatorului, eseistului și traducătorului Marin Sorescu, care ar fi împlinit în luna februarie, 86 de ani. Dezbaterea moderată de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR, i-a avut ca invitați pe acad. Eugen Simion, regizorul Mircea Cornișteanu, Paul Cernat, critic și istoric literar, și Bogdan Crețu, critic literar.

Operele lui Marin Sorescu au fost traduse în mai mult de 20 de țări. A publicat primul său volum, „Singur printre poeţi”, în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist, cu un profund simţ critic. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: „Iona”, „Paracliserul”, „Matca”, „Există nervi”, „A treia ţeapă”, „Răceala”. Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa. „Nu știu dacă mai este vreun scriitor dintre cei cunoscuți, mai ales dintre dramaturgi, care să fi trecut prin atâtea încercări provocate din partea cenzurii precum Sorescu. L-am auzit de multe ori vorbind despre ce i se întâmpla, despre asa-zisele revizuiri care i se cereau. A fost un coșmar pentru el. Sorescu până la urmă și-a învins această rezistență firească a posterității față de opera unui autor”, spune academicianul Eugen Simion. „L-am descoperit pe Sorescu un om foarte vulnerabil, fragil în interiorul lui. Toată lumea spunea că dacă era ironic, trecea ușor prin viață. Nu este adevărat. Sorescu este unul dintre oamenii cei mai vulnerabili, mai delicați, ființa lui era foarte sensibilă”.

„Întâmplarea face că Marin Sorescu este primul scriitor pe care l-am văzut în viața mea. Eram foarte tânăr, adolescent, clasa a IX-a în Constanța. Mi-amintesc și acum, nu știu cum am ajuns într-o sală a Liceului de Artă de acolo, ticsită de lume, la o întâlnire cu Marin Sorescu. La vârsta aia aveam naivitatea, aveam așteptarea ca autorul să corespundă imaginii pe care mi-o făcusem eu citindu-i textele. Așteptam un autor ironic, ludic, efervescent, pus cumva pe șotii. Or, era un Marin Sorescu de la începutul anilor 90, apăsat cumva, s-o spunem direct, de ura colegilor, am observat un om obosit, posac și mi-a dat foarte mult de gândit. Dincolo de asta, Marin Sorescu e un nume foarte important, de neocolit, al generației 60, și asta pentru că încă de la primele cărți sparge ceva în convenția pe care o propunea generația în special prin Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Ilie Constantin”, afirmă Bogdan Crețu.

„Aș vrea să subliniez faptul că Marin Sorescu a fost un scriitor total, care s-a ilustrat ca puțini alții, în toate domeniile, și a făcut-o fie cu excelență, fie la un nivel cel puțin onorabil. Când spun cel puțin onorabil mă refer în special la proză, unde sigur că nu a marcat evoluția prozei românești postbelice, dar a publicat câteva cărți, câteva romane de fantezie, ingeniozitate și inteligență care merită recitite, merită reconsiderate. Sorescu, și ca poet, este un autor plural. Este derutant prin varietatea registrelor abordate. Avem un Sorescu parodist la începuturile lui, eticheta asta a rămas foarte multă vreme atașată într-un mod exagerat aș spune. Sorescu este un poet reflexiv, existențialist, un foarte bun autor de poeme de dragoste, de versuri pentru copii, de poezie în varii registre. Finalmente, capodopera scrisă pe patul de spital, «Puntea», arată în ciuda precarității fizice din acel moment a omului, o vitalitate creatoare care a persistat până în ultimul moment”, mărturisește Paul Cernat.

Despre unul dintre spectacolele pe care le-a pus în scenă, regizorul Mircea Cornișteanu își amintește că „Obiecția principală, ca să vedeți ce obiecție de esență, era de ce să-i spunem spectacolului Vărul Shakespeare. Cum adică, suntem veri cu englezii, ce legătură ar avea? Nu s-a pus în scenă pentru că erau speriați de ce o să zică eventual tovarășa despre o piesă cu un asemenea titlu. A venit revoluția și abia în luna mai am reluat repetițiile și a avut loc premiera. Nu mai știam cum să ne descurcăm într-o lume fără cenzură. Pentru că spectacolul bătea la uși care se deschiseseră larg n-a mai avut impactul pe care ar fi putut să-l aibă înainte de revoluție”.

„Am convingerea că marea lui capodoperă este «Vărul Shakespeare». Niciun autor român nu a reușit să creeze o piesă cu atâtea personaje, o piesă de o monumentalitate înfricoșătoare, dar în același timp și la lectură, și ca spectacol, să fie atât de generoase cu fiecare actor care a jucat rolul, cu fiecare rol. Sorescu are marele talent de a construi roluri, de a construi personaje care devin roluri și rolurile acelea să fie fiecare de compoziție și nu de figurație”, a conchis Ioan Cristescu, director MNLR.

Dezbaterea poate fi vizionată aici:

Total Views: 103 ,