Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor #10 cu PETRU LUCACI

0
1008
Petru Lucaci este artist vizual român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte din București, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, alături de care am vizitat Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, fiind următorul nostru invitat din cadrul rubricii „Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor”. Absolvent cu diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu“, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Doctorat în Arte Vizuale 2006, Profesor Universitar Doctor la Universitatea Națională de Arte București, Departamentele Pictură și Design, Membru al Grupului 8 Art +, alături de Vasile Tolan, Darie Dup, Gheorghe I. Anghel, Vladimir Șetran, Marcel Bunea, Napoleon Tiron și Florin Ciubotaru. Genurile artistice în care se exprimă sunt: pictură, gravură, grafică, fotografie, obiect, happening și new media. Pictor cunoscut al generației 80 din România, remarcat pentru expresionismul abstract al picturilor sale intens colorate, de câțiva ani întreprinde o periculoasă și fascinantă coborâre în infern. În seria sa cea mai recentă, „Clarobscur“, artistul trece pragul unei descătușări mai apropiate de greutatea emoțională precedentă, printr-o experimentare mai detașată a laturii puternic expresive a „mareei negre“. Colajele sale făcute din fragmente de pictură, din gestualisme grafice și clișee fotografice în alb și negru, transpuse digital, evocă o senzualitate regăsită și o plăcere deosebită pentru compoziția dramatică în contrapunct.
„Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor” este un proiect prin care vom spune poveștile obiectelor de patrimoniu aflate în cele cinci case memoriale aflate în patrimoniul MNLR împreună cu personalități culturale remarcabile din diferite domenii, a căror istorie personală se întâlnește cu istoria obiectelor prezentate de ei. Nu vom afla doar povestea obiectelor de patrimoniu, fie ele mai valoroase prin prețiozitatea și unicitatea lor sau prin contextualizarea istorică și prin importanța pe care au dobândit-o datorită scriitorilor cărora le-au aparținut și familiilor acestora, ci vom împărtăși și amintiri și trăiri din viața invitaților noștri.
Episodul #10 va fi difuzat în regim de premieră live pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române vineri, 19 martie 2021, ora 21.00, și ulterior acesta va fi disponibil pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturainidrect.ro.
Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
Imagine: Gryg Stoica și Alex Ursu
Coordonator multimedia: Alex Ursu
Proiect coordonat și realizat de Andreea Drăghicescu
Total Views: 1002 ,