Fotografiile și filmele alb-negru au un farmec aparte, însă atunci când ne dorim să aflăm câte un detaliu cromatic, trebuie să apelăm la alte izvoare. De pildă, ce culoare de ochi avea Tudor Arghezi? Nu știm. Fotografiile lasă impresia că sunt căprui sau negri, dar uneori ne putem înșela.
Arghezi obișnuia să frecventeze faimosul cenaclu condus de Alexandru Macedonski. Între 1896 – 1898, întâlnirile cenaclului se țineau în strada Frumoasă 43, într-un salon plin de flori și tablouri. Arghezi și Gala Galaction erau nelipsiți de la ședințele ținute cu fast și originalitate. Salonul avea draperii roșii, de catifea, iar cei care își citeau operele, se așezau, pe rând pe un tron. Uneori, Macedonski dăruia, în semn de omagiu, pe lângă laudele generoase și pietre prețioase false.
Ca toți tinerii, Arghezi a fost impresionat de atmosfera învăluită în fum și extravaganță și, fără îndoială, îl admira pe Macedonski. Simpatia era reciprocă, după cum reiese dintr-o scenă consemnată de Peltz, în revista „Vremea”, nr. din 27 ianuarie 1935:
„Ce ochi albaștri ai dumneata!”, i-ar fi spus Macedonski. Ochilor ăstora li s-ar potrivi o piatră de safir. Poftim! Ia-o!”
Ochii lui Tudor Arghezi… albaștri sau negri?… Nu știm sigur, dar putem spune cu siguranță că aveau culoarea visării și a poeziei!
Ochii tăi s-au pus pe slove şi cuvinte
Ca nişte albine albastre, însetate de mirodeniile sfinte
Şi sugînd mierea cărţii s-au îmbătat cu ea.
Halucinata ştiinţei, vino în grădina mea,
Unde busuiocul a crescut ca brazii, şi măceşii
Zgîrie sîmburii sinului prin inul cămeşii.
Pămîntul umblă după tine să te soarbă
Cu vîrfuri boante de iarbă oarbă.
Din sîngele tău băut şi din sudoare
Pot să iasă alte poame şi feluri noi de floare.
Vino. Dinainte îţi voi desface pelinul şi romaniţa
Pe care le coace arşiţa.
Cu braţele şi pieptul voi despica poiana
Şi buruiana.
Voi ridica viţele fragede cu ghimpi de mărăcine
Ca nişte omizi lungi, lipite de tine,
Te voi strecura ca dintr-o plasă,
Dînd foile şi umbra deoparte,
Cum ai făcut şi tu în carte,
Mireasă!
După ce te voi fi trecut şi apărat
De fiarele mici, de gîzele de un carat,
De şarpe, de lanţuri şi de metale
Vegetale,
O să mă laşi să-ţi pui inele de mîini, brăţări de picioare
Şi alte veştminte, dogoritoare.
„Mireasa”, în: „Versuri de seară”, 1935
Poveste întâlnită în Florea Firan, „Pe urmele lui Tudor Arghezi”, București, 1981
Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești #13
Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”
