Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la inaugurarea unui nou spațiu expozițional în sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8, marți, 1 martie 2022, ora 9.00, cu ocazia împlinirii a 185 de ani de la nașterea lui Ion Creangă. Până la finalul lumii martie, vizitatorii pot admira expoziția „Ion Creangă” ce cuprinde ilustrații de carte și gravură în lemn din „Poveștile” lui Ion Creangă semnate Mircia Dumitrescu.
Mircia Dumitrescu s-a născut la Căscioarele, la 3 iulie 1941. Este grav or, sculptor, pictor, grafician-ilustrator, tapiser. A făcut sute de ilustrații pentru mari autori din literatura română, iar pentru Mihai Eminescu, poetul nostru național, a găsit o formulă inovatoare de tipărire realizată și cu ajutorul unor tehnici digitale prin care i-a reprodus integral manuscrisele. Membru corespondent al Academiei Române, a predat timp de mulți ani gravura ca profesor universitar doctor la Academia de Arte Plastice din București. A obținut numeroase premii atât în țară, cât și în străinătate.
Artistul a participat din anul 1966 la saloane de desen și gravură, la expoziții de grafică aplicată, manifestări de artă românească, organizate în 1968 la Cracovia, Frankfurt pe Main, Helsinki, Praga, în 1970 la Regensburg, Düsseldorf, Torino, Lodz, Stuttgart, Rabat, Roma. La Târgul Internațional al Cărții de la Leipzig Mircia Dumitrescu a obținut doi ani consecutivi premiul cel mare pentru ilustrație de carte, pentru volumele lui Ovidius, „Tristele și Ponticele” (1970), precum și pentru „Poveștile” lui Ion Creangă (1971). Lui Mircia Dumitrescu i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler atât pentru Literatură, cât și la categoria Arte Vizuale.
„Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat pentru el şi pentru noi toţi. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuşi, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși şi ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalităţi, de care noi, scriitorii, suntem mândri”, spunea despre Mircia Dumitrescu acad. Nicolae Breban.
Participarea la eveniment se face prin rezervarea unui loc la adresa programe@mnlr.ro, la telefon 0736.598.451 (WhatsApp, Gabriela Toma), prin prezentarea, la sosire, a certificatului verde și purtarea măștii.