Noaptea Muzeelor la MNLR | 12 iunie 2021

0
400

Muzeul Național al Literaturii Române vă așteaptă sâmbătă, 12 iunie 2021, la cele două sedii ale muzeului (Strada Nicolae Crețulescu 8 și Calea Griviței 64-66), precum și casele memoriale pe care le deține, unde v-am pregătit spații interactive și un program divers de activități și evenimente: concerte, recitaluri muzicale, expoziții de pictură, un demo de caligrafie gotică, ateliere pentru copii tipici și nevăzători, lecturi publice de poezie, proză și teatru, o lectură în bengali și o prezentare a legăturii dintre cultura română și cea indiană, cu participarea deosebită a Excelenței Sale Domnul Rahul Shrivastava, ambasador al Indiei în România.

Pe telefonul mobil puteți descărca gratuit aplicația MNLR în doar câteva secunde pentru a avea acces la audioghidurile expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8: audioghidul pentru copii (prezentat de Pissisicius, „motanul de rasă invizibilă”), audioghidul pentru adolescenți (scenariu: Selma Dragoș, actorii: Mihai Bisericanu și Annemary Ziegler), audioghidul pentru tineri & adulți (voce: Attila Vizaur), proiecte realizate de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociația Da’DeCe, TVR și Societatea Română de Radiodifuziune.

Dacă optați pentru vizita cu ghidaj, muzeografii noștri vă vor dezvălui povești necunoscute despre manuscrisele, călătoriile, colecțiile scriitorilor și istoria casei care le adăpostește. Ghidajele se organizează din oră în oră, în intervalul 17.00 – 22.00.

Persoanele nevăzătoare pot consulta Ghidul MNLR în Braille, iar persoanele cu deficiențe de auz sunt invitate să viziteze muzeul urmărind Ghidul video al muzeului în limbaj mimico-gestual.

* Persoanele care participă la evenimente vor completa o declarație pe propria răspundere, iar accesul la evenimente va fi permis doar cu mască de protecție și respectând regula de distanțare.

Vizitarea expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8 (cu ghidaj sau utilizând audioghidurile/ ghidurile MNLR) are loc în intervalul 17.00 – 24.00 și  este gratuită. Accesul la evenimente este, de asemenea, gratuit și se face pe bază de rezervare la 0736598451 sau la adresa programe@mnlr.ro.

Ce trebuie să faceți pentru a participa la Tombola Nocturnă?

  1. Vizitați sediul MNLR din Calea Griviței 64-66 și faceți un selfie cu unul dintre tablourile semnate de artistul Iuri Isar. Detalii despre expoziția dedicată gravorului și graficianului Iuri Isar: https://mnlr.ro/expozitia-in-memoriam-iuri-isar/
  2. Parcurgeți distanța de aproximativ 12 minute până la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8 și găsiți cuvântul-lipsă al unui text extras dintr-un joben.
  3. Trimiteți atât fotografia, cât și cuvântul potrivit pe WhatsApp la numărul 0736.598.451 până la ora 23.30, când vom face extragerea.

Fiecare câștigător al Tombolei Nocturne va primi câte un pachet care conține:

  • un voucher în valoare de 50 de lei oferit de Cărturești
  • „Eleganţa ca armă” de Alexandru Paleologu, dublu-CD oferit de Editura Casa Radio
  • o sticlă de vin de top de la Davino
  • produse de îngrijire de la Catena
  • un voucher în valoare de 50 de lei și produse tradiționale dulci de la Magazin hoinar – Casa cu Gemene
  • produse artizanale de la Ohvăz
  • creme Infinitum Cosmetics
  • ulei de măsline grecesc & 1 borcan de măsline grecești din partea Zaliari Olive Oil
  • set cești de porțelan Regina Maria, album Proud to be Romanian și Diverse Rețete (un volum ilustrat de rețete și amintiri românești).

*Se pot înscrie la tombolă persoane în vârstă de 18 ani, 18+ și familiile.

Parteneri: Ambasada Indiei în România, Cantus Mundi, Asociația Tandem

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Agerpres, Observator Cultural, Zile și Nopți, IQool, Contemporanul, Radio Trinitas

Sponsori: Davino, Catena, Romanian Excellence, Cărturești, Editura Casa Radio, Infinitum Cosmetics, Magazin Hoinar – Casa cu gemene, Zaliari Olive Oil, Ohvăz, Adesgo

 

Programul evenimentelor

ora 12.00
Atelier de tobe pentru copii cu Emi Ionescu
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
Atelierul se adresează copiilor tipici și copiilor cu dizabilități de vedere
Partener: Asociația Tandem

Născut la Târgoviște, în anul 1978, Emi Ionescu începe studiul chitarei în anii liceului, alături de formația electro-rock Proelium. După câțiva ani, renunță la studiul chitarei și se dedică instrumentelor de percuție. Activează de-a lungul anilor în diferite formații, abordând o paletă variată de stiluri muzicale (Nomen Est Nomen în 1996; muzică medievală – 1997; Scuba 2004-2006 – rock alternativ; Bumbapa 2000-2005 – electro-jazz, trip hop; Pontice, 2007 – pre-folclor tradițional european). Susține numeroase concerte la festivaluri naționale și internaționale (Colours Of Music din Franța, Exit din Serbia, Festivalul Medieval Sighișoara, Street Delivery – București), alături de diverși muzicieni sau trupe: De Chile, Electric Brother, Dinu Olărașu, Timpuri Noi, Mandela, Mihai Iordache, Senzor. Începând cu 2006 se implică activ în diferite proiecte muzicale ca trainer de percuție: 2006–2010 Comunitatea copiilor Rahova Uranus, proiectele Ofensiva generozității, Biluna Jam Session, Pinochio se face mare – Centrul de plasament Pinochio,  „Studio Parc”, Naturaly I’m nature, Tabere S P E R, traininguri de muzică în Penitenciarele Rahova și Craiova.

Asociația Tandem are ca scop facilitarea procesului de integrare socială a persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere. Unul din principiile de bază pe care l-am urmărit în cei 11 ani de activitate este cel de individ și nu de colectivitate – când vorbim despre integrare, vorbim despre oameni. Oamenii au întotdeauna nevoi specifice, dar și puncte comune. Ceea ce îi definește îi și apropie, iar accentul trebuie să cadă pe abilități, nu pe nevoi. Integrarea reprezintă un deziderat al Asociației Tandem. Un soi de combustibil, care alimentează multitudinea de proiecte și programe la care lucrăm. În viziunea asociației, integrarea se referă la dialogul dintre oameni și la accesul fiecăruia la realitatea socială a celuilalt. Este un proces de învățare continuă, bilateral, în care sunt angrenate persoane tipice și persoane cu dizabilități, deopotrivă. Integrarea se referă la dialogul dintre oameni și la accesul fiecăruia la realitatea socială a celuilalt. Este un proces de învățare continuă. Care este scopul? O lume care, accesibilizată, devine locuibilă și potrivită (și) persoanelor cu dizabilități.

*Muzeul Național al Literaturii Române a creat în 2019 Ghidul muzeului în Braille pentru persoanele nevăzătoare, pe care îl pune la dispoziție gratuit tuturor persoanelor cu deficiențe de văz, cadrelor didactice și tuturor celor care doresc să-și exerseze lectura în alfabetul Braille.

ora 16.00
Atelierele Thomasinei: Povești în pijamale
Ceainăria MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
Aflați cum se îmbracă sâmbătă seara poveștile în pijamale, cum crește un copac într-o căsuță sau cum locuitorii de pe planeta umbrelor scriu lungi scrisori poștașului.
Accesoriile sunt binevenite: scufii de noapte, papuci de casă sau orice alt articol vestimentar, plușul preferat sau orice alt obiect pe care îl asociați somnului. Pentru vizitatorii 5 +

Pentru programări, sunați la 0736.598.451 (WhatsApp) sau scrieți un mesaj la programe@mnlr.ro (Gabriela Toma). Vă așteptăm cu drag!

ora 17.00
Concert Adrian Naidin
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Adrian Naidin este un muzician complet, exprimându-se în jazz, muzică clasică, rock și muzică tradițională. A susținut concerte în țară și în străinătate. În 2010, la Sala Radio, a prezentat un concert cu compoziții proprii, intitulat „Let’s Vibe”. A avut alături de el Orchestra Națională Radio, dirijor Jin Wang, și pe solistul Alexandru Tomescu (vioară). A colaborat cu muzicianul american Moby și pianistul român Raul Kusak pentru coloana sonoră a filmului „The Necesary Death of Charlie Countryman”.

Recital Cantus Mundi

Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
ora 18.00 – 18.15 – Recital Grupul vocal „Liliput”, coordonat de Maria Ene
ora 18.15 – 18.30 – Recital Grupul „Folk for Kids”, coordonat de Sorin Marcu

Programul Național Cantus Mundi (www.cantusmundi.com) este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 10 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.660 de coruri. 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

ora 18.30
Recital Ion Bogdan Ștefănescu
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
„Flautul fermecat” şi „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart
Invitați: Carina Gianina Boanță, Salomeea Lois Bodea, Mihai Vaida

17.00 – 21.00
Spații interactive

Fraze-magnet
Holul recepției MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Adaptând metoda de scriere a lui Tristan Tzara, vizitatorii vor fi invitați să creeze versuri/fraze pornind de la extragerea unor cuvinte-magnet dintr-un joben.

Șotronul pe versuri
În fața Grădinii MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Poți sări în următoarea căsuță a șotronului dacă un partener de joacă îți citește un vers. Poți alege de la recepția muzeului cărțile pentru șotron!

Continuă desenul
Etajul I al expoziției de bază MNLR Crețulescu, Strada Nicolae Crețulescu 8

Câteva linii te vor ghida în realizarea unei forme abstracte sau a unui obiect din încăpere. De jur-împrejur vom scrie versuri după modelul portretului scriitorului Tudor Arghezi, realizat de Constantin Piliuță. Desenul este expus în sala fantasticilor și a fantasticului literar românesc de la etajul expoziției de bază a MNLR Crețulescu.

ora 19.30
Concert New Levites
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Trupa New Levites a luat fiinţă în anul 2004, în Bucureşti, având ca membri fondatori pe Cătălin Snop,  Emanuel Picu şi Daniel Picu. La sfârşitul anului 2007, trupa a abordat un stil muzical propriu, concretizat în albumul „Cântec nou… într-o lume cenzurată”, prin care au debutat ca artiști.

ora 20.30
Demo gotic cu Carmen Nistor
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8

Doriți să vă scrieți numele în Textualis quadrata, Fraktur, Cursiv sau Bastarda? Carmen Nistor ne va spune povestea literelor și a diferitelor scrieri gotice.
Pentru vizitatorii 16+

ora 20.30
Cântec de fluier
Adaptare după schița Nervi de Ion Băieșu, un fragment din Cântăreața Cheală de Eugen Ionescu și versuri de Romulus Vulpescu
Mansarda MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
Selecție și adaptare: Roxana Guttman
Interpretează actorii: Roxana Guttman, Naomi Guttman și Radu Mateucă în regie proprie

ora 19.00
Eminescu & India
Micro-expoziția Amita Bhose

Dialogul cu vizitatorii MNLR despre Eminescu & India va fi deschis în prezența Excelenței Sale Domnul Rahul Shrivastava, ambasador al Indiei în România.
Cu toții știm despre pasiunea lui Mihai Eminescu despre India, dar nu am avut ocazia să ascultăm versurile sale în bengali. Carmen Mușat-Coman, coordonatoarea editurii Cununi de Stele, vă invită la un mic recital, cu povești despre Amita Bhose, traducătoarea operei eminesciene în bengali.

ora 21.30
Geografii literare
Lecturi publice în Grădina MNLR (poezie & proză)
Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
Participă: Ioana Nicolaie, Doina Ruști, Diana Iepure, Radu Nițescu, Sorin Despot, Florin Hălălău
Moderator: Cosmin Perța

* Persoanele care participă la evenimente vor completa o declarație pe propria răspundere, iar accesul la evenimente va fi permis doar cu mască de protecție și respectând regula de distanțare.

Vizitarea muzeului cu ghidaj sau utilizând audioghidurile și ghidurile MNLR este gratuită. Accesul la evenimente este, de asemenea, gratuit și se face pe bază de rezervare la 0736.598.451 sau la adresa programe@mnlr.ro.

 

Programul evenimentelor pentru Casele Memoriale ale MNLR

Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Str. Mărțișor 26, sector 4, București
Program de vizitare: 12.00 – 22.00

Pe 12 iunie, de Noaptea Muzeelor, vă invităm „Acasă la Tudor Arghezi”, în cartierul Berceni, pe Strada Mărțișor nr. 26, locul unde poetul a scris și a trăit alături de soție și copii. Grădina și livada creează o atmosferă numai bună pentru poezie, iar casa dezvăluie, prin obiectele expuse, o serie de aspecte ale personalității lui Tudor Arghezi, precum și unele informații despre membrii familiei.

De la orele 17.00 și 19.00, vizita va fi completată de două ateliere de titirezi („Învârte titirezii acasă la Arghezi”), după modelul celor expuși în camera cu jucării, și de proiectarea unui material video în care aflăm povești din viața copiilor poetului, în timp ce învățăm cum se face un titirez de carton. Participarea la ateriere se face pe baza unei programări la numărul de telefon 0723.154.052 sau printr-un mesaj la adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.

Atât vizitarea muzeului, cât și participarea la atelier sunt gratuite.

Vă așteptăm cu drag!

 

Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”
Str. George Bacovia nr.63, sector 4, Bucureșt
Program de vizitare: 12.00 – 22.00

Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”,  imobil în care a locuit poetul George Bacovia (1881 – 1957), în perioada 1933-1957, a devenit casă memorială în anul 1966. Casa păstrează o atmosferă autentică, care ne duce cu gândul la perioada în care soții Bacovia au trăit aici. Vizitatorii pot admira obiectele personale ale familiei (piese de mobilier, documente, manuscrise, fotografii), dar și grădina plină de flori, amintind de pasiunea Agathei pentru ele.

Între orele 16.00 – 17.00, venim și în întâmpinarea celor mai mici vizitatori, prin intermediul unui atelier creativ: „Oare obiectele au grai?”. În muzee, exponatele sunt în centrul atenției. Ele sunt studiate, admirate, discutate, uneori ignorate, poate nu sunt frumoase sau poate unele divulgă informații mai greu decât altele. Participarea la aterier se face pe baza unei programări la numărul de telefon 0723.154.052 sau printr-un mesaj la adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.

Atât vizitarea muzeului, cât și participarea la atelier sunt gratuite.

Vă așteptăm cu drag!

 

Casa Memorială „Anton Pann”
Str. Anton Pann 20, sector 3, București
Program de vizitare: 12.00 – 22.00

Casa memorială „Anton Pann” se numără printre clădirile ultimelor două secole, evocând Bucureștii altui veac. Pe vremuri strada era doar o uliță, zisă a Taurului, care străbătea patriarhala mahala a Lucaciului.

Acum casa a devenit muzeul memorial și evocă personalitatea celui care i-a fost proprietar, Anton Pann, care „trebuie de-abia descoperit”, așa cum afirma Tudor Arghezi.

Casa găzduiește acum și o mică expoziție de tipărituri originale, cărți scrise de Anton Pann și tipărite în tipografia proprie, manuscrise și facsimile, aduse de la Muzeul „Prima Școală Românească”, situat în incinta Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, loc în care Pann a fost psalt îndrăgit.

De la ora 12.00, ora deschiderii casei memoriale, Anton Pann Ensemble a pregătit  pentru vizitatorii care ne calcă pragul, un spectacol inedit.

Între orele 16.00 – 17.00 copiii sunt invitați să inventeze povești în cadrul unui atelier de creație, „Jocul de-a povestea”, atelier care se va desfășura în incinta casei memoriale.

Câți dintre copiii noștri de astăzi obișnuiesc să mai citească? Oare calculatorul a ocupat definitiv tot locul din sufletul și mintea lor? Cărțile și lumea lor continuă să le dezvolte imaginația și să le dezvăluie noi universuri. Mai ales când este vorba de Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, personaj savuros al lui Anton Pann, ale cărui povești cu tâlc fac deopotrivă deliciul adulților și al copiilor.

În cadrul atelierului vom citi câteva povești scrise de Anton Pann, pătrunzând într-o lume apusă, dar cu ecouri puternice în prezent. Discutând pe tema moralei desprinse din texte, vom da frâu liber imaginației și poate, prinzând curaj, ne vom scrie propria poveste. Vom învăța să ne expunem punctul de vedere și să ne argumentăm părerile.

Participarea la aterier se face pe baza unei programări la numărul de telefon 0723.154.052 sau printr-un mesaj la adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.

Atât vizitarea muzeului, cât și participarea la atelier sunt gratuite.

 

Casa Memorială „Liviu Rebreanu și Fanny Liviu Rebreanu”
Bulevardul Ghe. Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 11, interfon 11/12, sector 5, București
Program de vizitare: 12.00 – 22.00

Casa Memorială „Liviu Rebreanu și Fanny Liviu Rebreanu” este, practic, un muzeu de artă plastică în care se regăsesc aproape toți marii pictori și sculptori de la noi, cum ar fi Theodor Pallady, Jean Steriadi, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Oscar Han, Ion Jalea, ș.a. În afară de colecția impresionantă de artă plastică, patrimoniul casei conține și obiecte, acte, manuscrise, corespondență, costume populare, icoane, mobilier de colecție (Biedermeier, „Székely şi Réti”), lăzi de zestre, ceramică s.a. Multe dintre obiectele de aici ne relevă inclusiv procesul creator, sursele de inspirație, obiceiurile, stilul și orarul de lucru al lui Liviu Rebreanu (ex: biroul și instrumentele de scris, colecția de ibrice pentru cafea, schița casei lui Ion al Glanetașului făcută de Liviu sau bucata de lemn provenită din spânzurătoarea cu care a fost executat fratele Emil, cel a cărui poveste o regăsim în Pădurea Spânzuraților).

 

Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”
Bulevardul Ghe. Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 12, interfon 12, sector 5, București
Program de vizitare: 12.00 – 22.00

În fosta lui casă din cartierul Cotroceni, azi Casa Memorială „Ion Minulescu – Claudia Millian”, Ion Minulescu era în permanență înconjurat de către prietenii săi. Scriitorul și soția sa, Claudia Millian, la rândul ei scriitoare de succes în epocă și un talentat artist plastic, erau gazdele perfecte pentru cei care le treceau aproape zilnic pragul. Mari amatori de veselie și voie bună, de conversații cu prietenii, Minuleștii îi tratau pe invitații lor, pe lângă discuțiile spumoase al căror amfitrion era Minulescu, cu prăjituri făcute de Claudia și cu lichiorul preparat personal de către conu’ Minu, lichior botezat de către scriitor „De vorbă cu cine-mi place. Poem lichid distilat de Ion Minulescu”. Când prietenii nu veneau în vizită, erau oricum alături de Minulescu care era înconjurat în apartamentul său de cele peste o sută de tablouri și sculpturi, multe dintre ele fiind semnate de amici foarte apropiați ai scriitorului, mari artiști din istoria artelor plastice de la noi și nu numai. Minuleștii au fost o familie de artiști care a trăit într-un mediu artistic deosebit chiar și pentru vremurile contemporane lor.

Vă așteptăm cu drag!

 

Total Views: 400 ,