TRIPLĂ LANSARE DE CARTE | EDITURA PALIMPSEST

0
229

Muzeul Național al Literaturii Române și Editura Palimpsest vă invită marți, 28 iunie 2022, ora 18.30, la evenimentul de lansare a volumelor de teatru: „Castanul arde” de Olga Delia Mateescu, „Beethoven cântă din pistol” de Mircea M. Ionescu și „Revolta lui Rasputin” de Mircea M. Ionescu.

 

Vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române, Ion Cocora, directorul Editurii Palimpsest, Dana Pocea, consilier editorial, Horia Gârbea, dramaturg, poet, eseist, prozator, și Dinu Grigorescu, dramaturg.

 

Olga Delia Mateescu s-a născut la 6 noiembrie 1949 la Livezile, în judeţul Bistriţa – Năsăud, fiind fiica actriţei Aura Râmniceanu şi a medicului Igor Volosievici. În anul 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Dem Loghin. A creat și interpretat nenumărate roluri pe scena Naţionalului bucureştean, unde a activat vreme îndelungată, a jucat în filme pentru marele şi micul ecran, a scris şi regizat piese de teatru, a scris volume de teatru şi proză scurtă, a avut participări la producţii radiofonice. „Mi se părea că scriitorul sau compozitorul este un fel de divinitate, un om în faţa nemărginirii înarmat doar cu sunetul sau cuvântul. De altfel, scrisul este cea mai mare libertate pe care am putut să o am”, afirmă Olga Delia Mateescu. Unul dintre visurile cele mai dragi ale dramaturgului Olga Delia Mateescu a fost înființarea unui teatru al dramaturgilor români, „în care să năvălească toate piesele pe care eu le ştiu şi alţii nu. Să năvălească aceste piese pe scenă o lună şi publicul să-şi dea verdictul”. Acest lucru a devenit realitate în 2017, când s-a născut Teatrul Dramaturgilor Români. „Rămâne ceva din energia și pasiunea pe care majoritatea actorilor le dăruiesc scenei. Rămâne în teatru și e molipsitoare”, mărturisea Olga Delia Mateescu în cadrul rubricii „Poezie și creație”, realizată la Muzeul Național al Literaturii Române, la care a fost invitată în luna martie a acestui an.

 

„Mircea M. Ionescu nu e astăzi un simplu autor de piese de teatru, ci un autor cu o operă dramaturgică situată sub semnul maturei împliniri. Îmi vine greu, de aceea, să-i număr titlurile pe care le-a scris și adunat între coperți de carte. Ele se înmulțesc de la zi la zi încât e aproape imposibil să ții socoteală. Mult mai ușor îmi este să i le număr, în schimb, pe cele ce, din întâmplare, nimeresc pe scenele teatrelor. ” (Ion Cocora)

Total Views: 230 ,