Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești #2

0
321

Ion Minulescu a fost membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (1909), participant la votarea primelor Statute ale Societății, membru în comitetul de conducere. Imediat după înființarea S.S.R., într-un articol publicat în „Viitorul”, Minulescu militează pentru recunoașterea profesiei de scriitor:

„Pentru cea mai mare parte a publicului nostru, meseria de literat este aproape necunoscută. Până azi, literatura în ţara noastră pare a nu fi fost reclamată drept o cerinţă socială. Până azi, literatura la noi n-a fost decât diletantism şi atât tot. Cei care, pentru a trăi şi, de cele mai multe ori, a trăi chiar până în adânci bătrâneţi, n-au avut nevoie decât de haine, de ghete, de mâncare şi de o cameră cu strictul necesar, se vor întreba cu drept cuvânt ce fel de oameni sunt literaţii aceştia, de a căror literatură ei n-au avut niciodată nevoie până azi. Să fie însă oare o greşeală dacă am năzui ca pe viitor literatura să-şi reclame şi ea dreptul de existenţă în armonia cerinţelor de toate zilele?… Oare literatura nu este şi ea o profesiune […]?”

La inaugurarea sediului S.S.R. de pe str. Academiei nr. 21, în februarie 1910, luând exemplu țările cu culturi mai dezvoltate, poetul revine la același subiect: „în ţările în care se citeşte mai mult decât la noi, şi în cele mai joase straturi sociale, literatura dă de mâncare la sute şi mii de oameni, fără ca statul să fie nevoit a interveni şi mai ales fără ca gurile rele să aibă ocazia de a cleveti pe socoteala celor care n-au învăţat decât meşteşugul frumosului”.

Credite: Ion Minulescu la o întrunire a scriitorilor, încadrat de Mihail Sorbul și Liviu Rebreanu (pe jumătate). În spatele lui Minu sunt Caton Theodorian (în ceafa lui Minu) și A. de Herz (în dreapta lui Caton Theodorian). Fotografie din colectia Casei Memoriale „Ion Minulescu si Claudia Millian”

Echipa de proiect:
Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”
Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”

Total Views: 321 ,