În cadrul proiectului Open Museums Open Hearts, Muzeul Național al Literaturii Române invită copiii și adolescenții ucraineni (9+) să participe joi, 1 septembrie 2002, și vineri, 2 septembrie 2022, la două ateliere de creație susținute de Irina Cangeopol. Cele două ateliere se vor desfășura între orele 10:00 și 13:00, la sediul muzeului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.
Participarea la ateliere este gratuită și NU presupune prezența tinerilor în ambele zile!
Cele două ateliere de creație vor avea următoarea structură:
Joi, 1 septembrie, 10:00 – 13:00| Atelier de desen bazat pe studiul operelor de artă vizuale expuse în muzeu – desene, picturi, sculpturi – al pieselor de artă decorativă și al obiectelor personale ale scriitorilor. În prima parte a atelierului, va avea loc un tur ghidat pe parcursul căruia participanții se vor familiariza cu principalele ramuri și genuri ale artelor vizuale prin raportarea la obiectele expuse, chestionând legătura acestora cu literatura. În a doua parte a activității, tinerii vor experimenta materiale și tehnici diferite (creion/ pastel/ cărbune) și vor realiza desene pornind de la lucrările de artă din muzeu cu care rezonează sau care li se par interesante.
Vineri, 2 septembrie, 10:00 – 13:00 | „Portrete de scriitori … și de prieteni”, atelier de realizare de caricaturi. Atelierul va începe cu o vizită ghidată interactivă în muzeu, în cadrul căreia copiii și adolescenții vor identifica portrete ale unor scriitori, lucrate în diferite maniere și tehnici, și vor face cunoștință cu artistul caricaturist Silvan, supranumit „Portretistul de scriitori”. Partea practică a atelierului se va concentra pe realizarea de portrete caricaturale și se va finaliza cu expunerea și prezentarea lucrărilor participanților.
Irina Cangeopol este specialist în educație culturală prin arte vizuale, artist și profesor de artă cu o experiență bogată în susținerea și derularea de proiecte și programe cultural-educative destinate copiilor și tinerilor de toate vârstele.
Categoria de vârstă: 9+
Nr. de participanți: 12 participanți/ atelier
Durata atelierelor: 3h/ întâlnire
Loc de desfășurare: Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, București
Înscrieri și detalii suplimentare la: openmuseums2022@gmail.com
„Open Museums Open Hearts” este un proiect derulat de asociația Câte-n lună și-n mansardă, dedicat comunității ucrainene din București și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și Muzeul Național al Literaturii Române. Proiectul Open Museums Open Hearts este finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
#OpenMuseumsOpenHearts #InStareSaAjut #InStareDeBine #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #FDSC