Bicentenarul Revoluției de la 1821 | Comunicat post-event

0
500

Marți, 22 iunie 2021, în Aula Academiei Române, a avut loc sesiunea științifică dedicată bicentenarului Revoluției lui Tudor Vladimirescu. Evenimentul a fost completat de lansarea volumelor Istoria revoluțiunii de la 1821 de C. D. Aricescu – volum apărut pentru prima oară în 1874, la mai bine de 50 de ani de la evenimente, fiind primul studiu amplu despre revoluția lui Tudor Vladimirescu și despre implicaţiile sale –, 200 de ani de la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Antologie de Studii și 1821. Tudor Vladimirescu. Surse redescoperite.

La sesiunea științifică au susținut prelegeri acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Craiova, prof. univ. dr. Cristian Ploscaru de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Iulian Popescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și președinte executiv al Fundației Excelsior pentru Excelență în Educație și prof. dr. hab. Alin Ciupală.

Tot cu această ocazie a fost lansată și emisiunea filatelică „Tudor Vladimirescu. Bicentenarul revoluției de la 1821”, în prezența doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia.

Un proiect realizat cu sprijinul Guvernului României

Parteneri: Academia Română, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Ascoaiația Excelsior pentru Excelență în Educație, Romfilatelia

Credit foto: Dan Vatamaniuc

Sesiunea științifică poate fi urmărită aici:

 

Total Views: 500 ,