„Tricolorul în istoria românilor” | Lansare de carte în Grădina MNLR

0
552

Din seria manifestărilor dedicate unor repere ale identității culturale românești, joi, 24 iunie 2021, la ora 11.00, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită în Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8, la evenimentul de lansare a volumului Tricolorul în istoria românilor de Adina Berciu-Drăghicescu, Cornelia M. Andonie, Luminița Iordache.

În istoria civilizației umane simbolurile au ocupat un loc deosebit, cu atât mai mult cele național‑statale. Drapelul, ca simbol, constituie, alături de stemă, sigiliu și imn, un însemn național de importanță deosebită, acela al identității unei națiuni.

Volumul care va fi lansat aduce în prim-plan o istorie (în detaliu) a drapelului românesc, iar miza lui e aceea de a reconstrui, cronologic, o monografie a unui simbol important pentru identitatea națională românească. Fiind un text cu caracter științific, cei trei specialiști în domeniu reușesc să recompună această istorie într-o manieră care îmbină rigorile limbajului de specialitate (vexilologic) cu plăcerea descoperirii semnificațiilor unui simbol despre care, de altminteri, se știe destul de puțin. Rezultă de aici un volum care este, deopotrivă, un instrument de lucru pentru cercetători ai domeniului și un volum pasionant pentru cei care vor să afle mai multe despre simbolul identitar al tricolorului.

Invitați: Florian Bichir, Cristian Petcu, Nicolae Brânzea,
Autorii: Adina Berciu-Drăghicescu, Cornelia M. Andonie, Luminița Iordache.
Amfitrion: Ioan Cristescu

Eveniment realizat în colaborare cu Fundația Colegiului Național de Apărare
Proiect realizat cu sprijinul Guvernului României

Parteneri: Biblioteca Academiei Române, Muzeu Național al Banatului, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”

Total Views: 552 ,