Într-o epocă în care granițele dintre realitate și ficțiune devin tot mai fluide, literatura rămâne unul dintre cele mai sigure locuri în care putem sonda adevărul. Însă acest adevăr nu se arată niciodată frontal, ci se joacă. Astfel, marți, 16 septembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, două dintre cele mai rafinate spirite ale gândirii literare contemporane, Toma Pavel și Călin-Andrei Mihăilescu, au oferit publicului o meditație vie, subtilă și cuceritoare despre felul în care „se joacă” literatura – cu noi, cu ea însăși, cu lumea.
Întâlnirea a fost centrată pe o întrebare fundamentală, cu rezonanțe filozofice și estetice deopotrivă: Cum și de ce se joacă literatura? De la formele mimetice clasice, în care arta imită viața, până la experimentele postmoderne în care textul devine un labirint autoreflexiv, literatura nu este niciodată simplă copie. Ea este, așa cum s-a subliniat în această dezbatere, un instrument de înțelegere, o formă de joc serios, de cunoaștere profundă prin intermediul imaginației.
Toma Pavel, reputat teoretician literar, a adus în discuție concepte esențiale despre ficțiune, realitate și construcția sensului, într-un discurs în care claritatea intelectuală s-a împletit cu eleganța exprimării. În contrapunct, Călin-Andrei Mihăilescu a oferit nu doar o perspectivă complementară, ci și o doză de umor rafinat și provocare creativă, susținând că literatura ne joacă pe noi mai des decât o jucăm noi pe ea.
În centrul dialogului s-a aflat ideea că literatura, dincolo de estetic, ne antrenează într-o formă de atenție tacită la cei din jur – o empatie activă, o disponibilitate de a pătrunde în interiorul celuilalt. De asemenea, s-a discutat despre plăcerea de a ști, despre curiozitate, despre dorința de a explica lumea și de a o prevesti. Literatura, așadar, nu doar povestește, ci judecă, interoghează, transformă.
Întâlnirea dintre acești doi mari gânditori a fost un privilegiu pentru publicul Festivalului Internațional de Poezie București. A fost o seară în care mintea a fost provocată, sensibilitatea stimulată și literatura repusă în drepturile ei firești: nu doar ca ornament cultural, ci ca practică a lucidității, un mod de a evalua virtuțile și defectele umane, cu toate paradoxurile, nevoile și frumusețile lor.
Credit foto: Daniel-Paul Ciobanu
