Expoziție & Conferință „Varlaam Mitropolitul – 365”

0
259

Muzeul Național al Literaturii Române în colaborare cu Academia Română și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române organizează vineri, 8 iulie 2022, ora 13.00, la sediul Academiei Române, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” (Calea Victoriei 125), conferința  „Varlaam Mitropolitul – 365”, eveniment care marchează 365 de ani de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Varlaam.

La eveniment vor participa: acad. Răzvan Theodorescu, membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia, Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului,  Părintele Policarp Chițulescu – arhimandrit și consilier patriarhal, prof. univ. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române, conf. univ. dr. Nicolae Brînzea, preot, și prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul General al MNLR.

Conferința va fi completată de o expoziție de carte veche și rară, precum și obiecte de cult restaurate, care aparțin patrimoniului MNLR și Bibliotecii Academiei Române. Printre exponate se va afla și Cazania lui Varlaam sau Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznicele împărăteşti şi la svănţi mari, tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“, document restaurat de experții-restauratori ai MNLR. Cazania este cea mai importantă lucrare a Mitropolitului Varlaam și una dintre cele mai reprezentative contribuții la dezvoltarea limbii române literare, cuprinzând învățături de credință cu trimiteri patristice, având presărate și elemente care țin de istoria culturală românească. Expoziția este un bun prilej pentru a valorifica obiecte de patrimoniu restaurate, uneori, printr-o muncă sisifică, comori de artă veche, atât de valoroase pentru istoria unui popor și a unei civilizații, și a le face cunoscute unui public larg. Expoziția este curatoriată de Gabriela Dumitrescu, șef serviciu Manuscrise și carte rară, Biblioteca Academiei Române.

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare. A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.

Evenimentele se înscriu într-un proiect amplu, dedicat valorificării patrimoniului muzeal, realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Guvernului României.

Total Views: 259 ,