Întrucât „toate [întâlnirile] poartă un nume”, evenimentul din luna februarie din seria „Întâlnirilor despre teatru” este dedicat lui Marin Sorescu. Întrebat fiind „cine este?”, Marin Sorescu a răspuns într-un interviu: „Mă tot întreb și eu, la sugestia dumitale și a altora, și nu reușesc să dau peste un răspuns care să-mi placă. Sau să nu-mi placă, dar să fie exact, să fie un răspuns, cât de cât. Pe scurt, habar n-am cine sunt. Cine află primul să-mi spună și mie. Îmi vine să râd atunci când criticii dau impresia că știu totul despre mine citindu-mi una sau alta din cărți, pe sărite. Nu numai poetul se poate defini greu, ci oricare om. Numai că pe cei mai mulți nu-i întreabă nimeni.”
Așadar, vă așteptăm miercuri, 23 februarie 2022, începând cu ora 18.00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, să descoperim, alături de Diana Mihailopol și invitații săi, diverse perspective asupra teatrului sorescian, să aflăm care au fost și care sunt viziunile regizorale ale punerii în scenă a operei dramatice a scriitorului.
Marin Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări. A publicat primul său volum, „Singur printre poeţi”, în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist, cu un profund simţ critic. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul „La lilieci”, un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Ideea i-a venit lui Marin Sorescu în momentul în care acesta se afla cu o bursă în SUA la Universitatea din Iowa când i-a căzut în mână un volum al poetului american, Edgar Lee Masters intitulat Spoonriver, construit în acelaşi mod. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: „Iona”, „Paracliserul”, „Matca”, „Există nervi”, „A treia ţeapă”, „Răceala”. Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa.
A condus revista literară Ramuri şi a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova. Unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură, a primit mai multe distincţii în România printre care Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori). În România, Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolară, atât în învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, cât şi în învăţământul primar şi liceal şi în Facultăţile de Filologie. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.
Participarea la eveniment se face prin rezervarea unui loc la adresa programe@mnlr.ro, la telefon 0736.598.451 (WhatsApp, Gabriela Toma), prin prezentarea, la sosire, a certificatului verde și purtarea măștii.
Vă așteptăm cu drag!