Lansare de carte Alexandru Buican

0
46

Muzeul Național al Literaturii Române organizează la Casa Memorială „George și Agatha ” (str. George Bacovia 63), în data de 28 august 2025, ora 17.00, evenimentul Lansare de carte – Alexandru Buican.

Alexandru Buican s-a născut și a crescut în București. Este absolvent al  Facultății de Drept a Universității București, specialitatea drept internațional. În perioada 1979 – 2006 a locuit la New York unde a realizat, printre altele, revista de politică și cultură POLEMICI, în perioada 1987-1989. A fost colaborator al postului de radio Europa Liberă iar în 2018 a înființat editura ACTAEON BOOKS.

Din activitatea sa literară nu putem să nu remarcăm un roman pe care l-a trimis, în acei ani de dictatură, d-nei Monica Lovinescu și despre care aceasta îi spunea, într-o scrisoare expediată de  la Paris la 11 ianuarie 1980:

„N-am putut să vă răspundem imediat ce ne-aţi trimis adresa de la New York deoarece nu terminasem cu totul citirea romanului trimes şi ţineam să vă vorbesc de el. Dar să ştiţi că nu înseamnă în niciun fel că în tot acest timp nu ne-am gândit la modul exemplar în care aţi reacţionat la presiunea spirituală sub care aţi trăit şi n-am stabilit cu dv. multe dialoguri imaginare în care — mai e nevoie să spunem — eram mereu de acord. Dialogurile acestea erau, în plus, facilitate de romanul trimes şi în care nu era greu să închipuim în erou un alter ego al autorului care ne comunica astfel gândurile sale cele mai profunde. Şi acest erou şi autorului său le spunem deci: bun sosit printre noi, sperând că tot ceea ce i-a fost refuzat acolo ca orizont i se va desluşi drept posibil şi prielnic aici. E probabil deajuns pentru a vă da seama c-am primit cartea Dv. drept ceea ce este: una dintre cele mai autentice şi adevărate mărturii spirituale sosite din țară”.

Proiectul său cultural cuprinde patru biografii, din domenii foarte diferite, care se axează asupra câtorva personalități despre care se știe că ar fi urmărit ceea ce se cheamă destinul ideilor.

Despre Brâncuși. O biografie legendară s-au folosit de către critici, la ediția întâi, cuvinte precum „monumentală” și altele de acest fel, știindu-se că Brâncuși nu înfățișa lucrurile așa cum le vedem noi, ci esențele lor, care erau, desigur, idei ale obiectelor și nu obiectele în sine. Volumul totalizează peste 800 de pagini și aproximativ 1250 de note explicative completate de o Bibliografie selectivă (cuprinzând peste o sută treizeci de titluri, atât în limba română, cât și în engleză și franceză) și un Index de persoane care conferă cărții o ținută academică. Geneza lucrării este îndelungată, autorul mărturisind că a început cercetarea în anul 2000, iar întreprinderea nu a fost deloc ușoară, având în vedere cantitatea impresionantă de studii și articole despre Brâncuși. Experiența americană a scriitorului Buican este un atu, franc mărturisit, al receptării colosalei figuri a lui Brâncuşi. De altfel, un rol important în documentare îl are „faimoasa instituție de cultură care este New York Public Library” unde au putut fi consultate mii de pagini referitoare la viața și opera creatorului. Asiduitatea studiului derulat de-a lungul a cinci ani, înainte de prima ediție a cărții, s-a concretizat într-o sistematică ordonare a materialului, în cele peste cincisprezece Caiete Brâncuși, un adevărat șantier al operei. Dacă pentru prima ediție bibliografia „este în proporție de mai bine de 90% de proveniență americană”, ediția a doua beneficiază și de informațiile descoperite ulterior în arhivele franceze de la Muzeul de Artă Modernă din Paris, prin care se completează lacunele primei forme a istorisirii despre viața sculptorului.

Dezideratul de a descifra „misterul Brâncuși”, portretul interior al artistului, se vede astfel realizat, în ciuda faptului că acesta a fost zgârcit cu mărturisirile, neexprimându-se strălucit în cuvinte, iar pasiunea biografului pentru model este exorcizată, el însuși mărturisind: „cred că acum, când închei a doua ediție a unei cărți pe care am gândit-o și am scris-o într-un interval de șaptesprezece ani, îi pot spune adio omului genial în atelierul căruia am trăit o mare parte din viața mea”.

Autorul ne promite, în curând, două biografii de aceeași anvergură despre doi mari scriitori români ai secolului XX, aflate în faza de încheiere: Viața lui Bacovia. Mai bine singuratic și uitat și Camil Petrescu în vremea lui. Dosar de existențe.

Total Views: 46
Articolul precedentExpoziție „Grația maternă”
Articolul următor„Cu toate cuvintele-n joc” | Ziua limbii române