Într-un spațiu urban vibrant precum Cărturești Modul, aflat în inima Capitalei, sâmbătă, 20 septembrie 2025, la ora 17.00, a avut loc unul dintre cele mai incitante evenimente ale Festivalului Internațional de Poezie București: „Poezia subculturilor”. Ocazionat de lansarea antologiei „Antologeek. Către tine, cel de peste 2000 de ani” (Editura pentru Artă și Literatură, 2024), evenimentul a propus o radiografie vie a unei zone poetice adesea ignorate de mainstream, dar care pulsează cu o autenticitate greu de imitat.
Andrei Zbîrnea, coordonatorul antologiei și moderatorul serii, a deschis discuția cu o întrebare provocatoare: unde se termină poezia și unde începe subcultura? Sau, mai precis, de ce această graniță este din ce în ce mai puțin relevantă în peisajul literar actual. Cu o energie sinceră și o pasiune recunoscută pentru muzică alternativă, Zbîrnea a argumentat că poezia se scrie și trăiește nu doar în biblioteci, ci și în cluburi, pe pereții orașului, în versurile de rap, în meme-uri și manifestări DIY – iar tocmai aceste expresii „de margine” reflectă uneori realitatea mai fidel decât canonul.
Invitații – Florin Dumitrescu, Carmen Florea și Codruț Ivașcu – au ilustrat, fiecare în stil propriu, complexitatea și diversitatea acestei poezii „paralele”.
Florin Dumitrescu, cunoscut pentru implicarea în zona rock și pentru versurile scrise în anii ‘90 pentru formația Sarmalele Reci, a adus în discuție filonul ironic și critic al subculturii urbane. A vorbit despre cum poezia din zona alternativă devine un instrument de contracarare a conformismului, o formă de luciditate colectivă care îmbracă uneori haina sarcasmului sau a grotescului.
Carmen Florea, poetă și performer cu un puternic atașament față de feminismul underground și arta queer, a subliniat dimensiunea confesivă, corporală și uneori militantă a acestei poezii. Antologia „Antologeek”, a spus ea, este un spațiu în care vocile marginale capătă contur, revendicându-și dreptul la vulnerabilitate, furie și poezie fără filtre.
Codruț Ivașcu, implicat în mișcările contraculturale din anii 2000, a vorbit despre legătura dintre poezie și muzica electronică, rave-ul ca experiență poetică, dar și despre modul în care estetica subculturilor a devenit o formă de rezistență la consumerismul cultural.
Antologia în sine – „Antologeek. Către tine, cel de peste 2000 de ani” – este un experiment editorial remarcabil. Titlul, cu un evident clin d’œil către imaginarul SF și ironic-utopic, reunește texte care documentează o lume poetică nefiltrată, deseori autoficțională, marcată de tehnologie, alienare urbană, corp digitalizat și memorie fracturată. Nu e o poezie „frumoasă”, ci una sinceră, abruptă, uneori brutală, dar mereu vie.
Publicul – tânăr, divers, curios – a completat atmosfera neconvențională. Spre deosebire de alte lecturi poetice mai „așezate”, aici poezia s-a rostit cu nerv, cu ritm, cu energie de spoken word. A fost o întâlnire între generații și genuri, între text și stradă, între nostalgie post-industrială și luciditate digitală.
„Poezia subculturilor” a demonstrat că literatura nu trebuie să fie solemnă ca să fie valoroasă. Că poezia nu este doar în biblioteci, ci și în versurile de pe SoundCloud, în notițele unui adolescent marginalizat, în afișele de concert sau în vlogurile nevăzute ale generației care nu mai caută validare în revistele literare. Și că da, există poezie chiar și acolo unde nu te aștepți.
Credit foto: Grigoruț Stoica
