Marți 30 septembrie 2025, ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române, sediul din str. Nicolae Crețulescu 8, va avea loc recitalul „Psihologia personajelor verdiene”, prilej de a privi analitic rolurile: Giselda, Leonora, Amalia și Violetta. Evenimentul face parte din cadrul Stagiunii „Muzicienii Filarmonicii George Enescu se prezintă”.
Interpretează:
Simona-Nicoletta Jidveanu – soprană, coordonator stagiune
Ieronim Buga – pian
Ghid muzical: Cristina-Elena Lascu, jurnalist TVR Cultural
Coordonator stagiune: Dr. Simona-Nicoletta Jidveanu, soprană și solistă a Filarmonicii „George Enescu” din București
Program:
Giselda: „Salve Maria”, din opera „I Lombardi”
Leonora: „Pace, mio Dio”, din opera „La Forza del destino”
Amalia: „Dall’infame banchetto…Tu del mio Carlo …Carlo vive”, din opera I Masnadieri
Violetta: E strano…Sempre libera – Recitativ și arie Violetta Valery, opera „La Traviata”
Repertoriul sopranei Simona Nicoletta Jidveanu se constituie din importante roluri de operă precum: Violetta Valery din opera La Traviata, Gilda din opera Rigoletto, Amalia din opera I Masnadieri de Giuseppe Verdi, Königin der Nacht – Regina Nopții din opera Die Zauberflöte (Flautul fermecat) de Mozart, Konstanze din opera Răpirea din Serai de Mozart, Lucia din opera Lucia de Lammermoor de Donizzetti, Elvira din Puritani de Vincenzo Bellini, Amina din La Sonnambula de Bellini, precum și roluri importante în opere contemporane. Deținătoare a Diplomei de Masterat în stilul Belcanto și a titlului științific de Doctor în muzică, prin teza de hermeneutică a muzicii universale, soprana Simona Nicoletta Jidveanu este solistă a Filarmonicii „George Enescu” din București și coordonatorul stagiunii de concerte „Muzicienii Filarmonicii George Enescu se prezintă la Galeria Romană”.
Pentru versatilitatea stilistică, ce include un repertoriu vast, de la muzica veche până la cea contemporană, soprana a realizat în premieră mondială variate lucrări de operă și vocal-simfonice. Cel mai important premiu, obținut în 2015, este Marele Premiu al prestigiosului Concurs Internațional de Canto “‘George Enescu” Paris. Soprana realizează turnee în: România, Austria, Germania, Olanda, Republica Moldova, Italia, Franța – susținând concerte cu muzică de operă, cea mai dragă inimii sale.
După ce a absolvit Facultatea de Energetică, Cristina-Elena Lascu a urmat studii de arta actorului şi jurnalism. Din 1994 este jurnalist la TVR unde a realizat documentare pe teme din domeniul teatrului şi al muzicii clasice, precum şi traduceri de filme şi spectacole de operă. Între 2006 şi 2010, a fost şi editorul paginii de muzică clasică a revistei „Time Out Bucureşti”, începând şi colaborarea cu revista „Plai străbun”. În perioada 2013-2014, a urmat un master de management cultural la Accademia del Teatro alla Scala din Milano. Timp de patru stagiuni, a colaborat cu Filarmonica “George Enescu” în cadrul proiectului “Stagiunea de Marţi Seara”, realizând spectacolele “Soţul meu, domnul Bach”, „Mozart şi eternul feminin”, “Jurnal de căsătorie” (după jurnalul soţilor Clara şi Robert Schumann) şi “Scrisori romantice” (care a inaugurat “Anul Internaţional Chopin”), spectacol prezentat şi la Teatrul Nottara. A realizat recitalurile de poezie şi muzică „Clar de lună”, „Dor de Eminescu” (alături de Corul „Preludiu”), „Luceafărul”, „Eu rămân ce-am fost: romantic!” şi „Cântece şi hore”, prezentate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, precum şi la Opera Naţională Bucureşti. Din 1995, a fost reporter acreditat la toate ediţiile Festivalului Internaţional „George Enescu”. În 2024, a absolvit Cursul Postuniversitar de Management Muzical organizat de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent lucrează la emisiunea „Jurnalul Cultural” difuzat de Televiziunea Română pe canalul TVR Cultural.
Pianistul Ieronim Buga este absolvent al Conservatorului bucureștean, secțiile Pian și Dirijat. În prezent desfășoară o prestigioasă activitate ca artist liric și pianist al Filarmonicii „George Enescu”. A abordat diferite stiluri din literatura pianistică, participând la numeroase turnee în Spania, Germania, Danemarca, Elveția, cu o bogată activitate de pianist acompaniator.
„Vocea mea – drumul prin arhetipuri către mine însămi
Nu eu am ales – Vocea m-a ales pe mine. A venit într-o zi ca un curent cald, din creștet în piept și până în tălpi, o vibrație care a spart liniștea dintre ceea ce eram și ceea ce puteam deveni. Fiecare sunet emis avea să fie un pas în procesul lung și fascinant al individuării, așa cum Jung l-a descris: drumul de la fragmente la întreg, de la mască la esență.
Individuația ca repetiție
Procesul individuării seamănă mai mult cu o repetiție decât cu un spectacol. În repetiții, ne confruntăm cu propriile emoții care își cer a fi eliberate și exprimate. Tot așa, în viață, ne confruntăm cu părți din noi care doresc să fie recunoscute și integrate. Exact acolo, în aceste colțuri de unghiuri, este vălurit materialul din care se construiește sinele. Pe măsură ce repet un rol, observ cum acesta începe să-mi rearanjeze interiorul. Nu doar învăț să-l cânt, ci și să fiu mai prezentă, mai autentică, mai atentă la vibrațiile propriei ființe.
Corpul – templul și instrumentul
Vocea nu există în vid. Ea trăiește în corp, iar corpul trebuie să fie templu. Canto m-a obligat să îmi ascult corpul, în detalii științifice și sacre în același timp: diafragmul care se extinde și se retrage ca o mare tăcută, laringele care se deschide ca o poartă spre cer, rezonanța pe os, toate ne spun că suntem făcuți din materie vie, vibrândă. Studiile de acustică vocală explică mecanica, dar practica o transformă în alchimie.
Arta ca hartă a sinelui
Muzica e o disciplină transdisciplinară prin însăși natura ei: îmbină anatomia cu estetica, psihologia cu metafizica, intuiția, cultura. Este știință pusă în slujba sufletului și sufletul pus în slujba artei și științei. Fiecare spectacol este un fragment de hartă. Cu fiecare interpretare, se adaugă un nou teritoriu interior. Încet-încet, harta devine mai clară și devine evident că destinația finală nu e gloria scenei, comuniunea dintre artist și public, ci recunoașterea clară a propriei mele ființe.
Mereu mai departe
Arta nu e un adaos ornamental în viața unui om, ci un proces formativ de primă necesitate. Ea ne dă forme, ne modelează colțurile dure, ne face capabili să ne privim în oglinda personajelor și să spunem: „Acolo sunt și eu.” Artiștii cântă pentru public dar cântă pentru ca vocea lor proprie să le spună cine sunt, până în ultima notă.
Individuarea prin interpretare
Într-o lume grăbită, care deseori îți cere să te uiți pe tine însuți, învățăm de la Verdi și Jung că adevărata performanță este să te cunoști pe tine însăți. Arta m-a învățat să respir nu doar pentru a cânta, ci pentru a exista. M-a învățat că fiecare rol este un exercițiu de empatie, că fiecare arhetip interior merită ascultat și că vocea personală este puntea dintre lumină și umbră. Alături de aplauzele și energia publicului, poate că acesta este cel mai mare dar al scenei: faptul că îți dă ocazia să devii, pas cu pas, ceea ce ești cu adevărat.
În fiecare dintre personajele verdiene, am descoperit o parte din mine. Am învățat că interpretarea nu este doar un act artistic, ci și unul terapeutic și formativ. A cânta nu înseamnă doar a emite sunete, ci a traversa emoții, a integra umbre și lumini, a da glas unor arhetipuri care altfel ar rămâne mute în inconștient. Opera devine, astfel, nu doar artă, ci și psihologie vie, pedagogie a sufletului și filosofie trăită. Într-o lume fragmentată, scena îmi oferă echilibru, iar individuația devine posibilă tocmai prin trăirea intensă a fiecărui rol.
În psihologia jungiană, individuarea este despre a integra toate părțile sinelui. Așa sunt și personajele verdiene.” Simona Nicoletta Jidveanu
Detalii, aici: https://www.facebook.com/nicolettasimonasoprana; www.simonanicoletajidveanu.wordpress.com
Vă așteptăm cu drag!
