Încă o pierdere uriașă pentru cultura română. S-a stins academicianul Răzvan Theodorescu, istoric de artă, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române (din 2012), profesor universitar, om politic şi senator în legislatura 2000-2004, când a ocupat și fotoliul de ministru al Culturii. A fost, de asemenea, preşedinte al Radioteleviziunii Române imediat după Revoluţie, apoi a activat în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, a fost membru a numeroase foruri academice internaționale, distins cu numeroase premii și distincții, printre care și Premiul Herder, în 1993.
Academicianul Răzvan Theodorescu s-a născut la 22 mai 1939, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1955-1963, întrerupte între anii 1959-1961 din cauza exmatriculării pe motive politice – perioadă în care a lucrat ca muncitor necalificat, potrivit lucrării „Nemuritorii. Academicieni români” (Agenţia Naţională de Presă ROMPRES, 1995). Ulterior, a obţinut o bursă de specialitate în Franţa (1968) şi a devenit Doctor în ştiinţe istorice la Universitatea din Bucureşti (1972), cu teza „Elemente bizantine, balcanice şi occidentale la începuturile culturii medievale româneşti în secolele X-XIV”. Şi-a început cariera ştiinţifică în 1963, la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, unde a fost cercetător ştiinţific (1963-1987) şi director adjunct ştiinţific (1972-1977), conform volumului „Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).
La 20 aprilie 2018 a devenit vicepreşedinte al Academiei Române. În 2018, academicianul Răzvan Theodorescu s-a numărat printre personalităţile răsplătite cu diplome de excelenţă în cadrul „Galei România – UNESCO” (aflată la a III-a ediţie), în semn de înaltă recunoaştere a contribuţiei remarcabile la împlinirea şi afirmarea idealurilor şi obiectivelor UNESCO. În 2020, în cadrul platformei on-line culturaindirect.ro a Muzeului Național al Literaturii Române, academicianul Răzvan Theodorescu a trecut în revistă istoria câtorva clădiri care vorbesc despre identitatea culturală și istorică a Capitalei, contribuind la integrarea acesteia în spațiul european, precum Hanul lui Manuc, Hanul cu Tei, Palatul Suțu, Palatul Știrbei, Biserica Albă, Templul Coral, Catedrala Sfântul Iosif, Biserica Bărăția, Biserica Domnița Bălașa.
A fost membru al Consiliului Științific al Muzeului Național al Literaturii Române în ultimii 5 ani și a participat la multe dintre evenimentele instituției. Erudiția sa, diplomația și starea de echilibru pe care le transmitea auditoriului au construit o imagine durabilă de reper intelectual.
„De fiecare dată când prezentam împreună o expoziție, o conferință sau participam la o întâlnire amicală avea o eleganță a discursului, chiar și atunci când interlocutorii nu erau nici pe departe de același calibru. În civilizația românească, pe care a încercat și a reușit să o promoveze și să o valorifice, era un spirit iluminist, dar pentru care rațiunea și credința în Dumnezeu se împleteau sub exigența și distincția unei aristocrații a spiritului. Relația necesară dintre credință și cultură și, mai ales, nevoia unei continuități în tradiția istorică dintre cele două, pare a fi una dintre constantele civilizației românești promovate de profesorul Răzvan Theodorescu”, a spus directorul MNLR, Ioan Cristescu.
„Visele mele sunt aceleași. Am visat să construiesc o istorie credibilă a civilizației românești. A fost ideea mea de la 20 de ani și astăzi, la peste 80 de ani, pot să spun că mi-am îndeplinit-o. S-a spus despre oamenii de cultură că trăiesc într-un turn de fildeș, e adevărat, și acest lucru devine și mai adevărat în condițiile de mizerie morală, de mitocănie, de mahalagism în care se află astăzi societatea românească. Turnul de fildeș există, trebuie să existe și în el trebuie să ne retragem din când în când. Da, mediocritatea este la putere astăzi, este la putere ca niciodată. România este o Românie needucată, este o Românie incultă, este o Românie în care oameni care nu reprezintă nimic, no names, au ajuns în condiții supreme, aș spune. După noi rămân opera și o biografie cât mai senină…”, mărturisea academicianul Răzvan Theodorescu, invitat fiind în cadrul unui eveniment realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, al cărui prieten neprețuit a fost de-a lungul timpului.
Dumnezeu să-l odihnească!
