Inside – Outside | Lecturi și Dezbateri

0
1016

 

Dualitatea interior-exterior reprezintă una dintre preocupările scriitorilor și una dintre temele pe care le propune spre dezbatere proiectul INSIDE-OUTSIDE, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Centrul Ceh în perioada 24 septembrie – 15 octombrie 2020, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8.

Proiectul INSIDE-OUTSIDE este o continuare a Festivalului Authors´ Reading Month, realizat în coproducție cu Televiziunea Cehă. Festivalul a avut loc în Cehia, în 2019, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de lectură publică din Europa Centrală, și la care au participat 30 de scriitori români, alături de autori din Cehia, Slovacia, Polonia și Ucraina. În cadrul festivalului, au fost realizate portretele acestora în format video, care pot fi vizionate pe site-ul Televiziunii Cehe.

În fiecare joi, din 24 septembrie și până în 15 octombrie, începând cu ora 19.00, patru autori români care au avut oportunitatea de a participa la lecturi publice în străinătate, au tradus și au fost traduși la rândul lor, vor citi și vor intra în dialog cu publicul despre felul în care opera lor a fost percepută în alte țări, în comparație cu România, precum și despre experiența lor de a lectura în fața unui public internațional.

Cei patru autori invitați sunt Ana Blandiana, Claudiu Komartin, Filip Florian și Svetlana Cârstean.

Moderatori evenimente: Mircea Dan Duță, poet și traducător, și Magda Cârneci, critic și istoric de artă, curator.

 

 

Total Views: 871 ,